Poliomielita, urgență de sănătate publică internațională
OMS reiterează necesitatea vaccinării obligatorii a persoanelor care călătoresc spre Afganistan, Camerun, Etiopia, Guineea Ecuatorială, Irak, Israel, Madagascar, Mali, Pakistan, Siria, Somalia şi Ucraina.
Lica Manolache, 29.10.2015, 14:10
Organizaţia Mondială a Sănătăţii a anunțat că răspândirea polio-virusurilor (poliomielita) la nivel internațional constituie un risc şi o Urgenţă de Sănătate Publică de Importanţă Internațională, informeză MAE.
Din această cauză, OMS reiterează necesitatea vaccinării obligatorii a persoanelor care călătoresc spre Afganistan, Camerun, Etiopia, Guineea Ecuatorială, Irak, Israel, Madagascar, Mali, Pakistan, Siria, Somalia şi Ucraina. Cetăţenii români care nu au fost vaccinaţi antipolio în ultimele 12 luni, vor efectua vaccinare cu 4 săptămâni înaintea călătoriei sau, în cazuri de urgenţă, chiar înaintea acesteia, precizează MAE.
De asemenea, este obligatorie vaccinarea persoanelor care călătoresc dinspre Afganistan, Pakistan şi Somalia. Aceste persoane nu au dreptul să părăsească teritoriul ţărilor respective, indiferent de punctul de trecere frontieră (rutier, naval, aerian), fără documentele prin care se atestă vaccinarea antipolio. În caz contrar, autorităţile de frontieră ale acestor ţări au dreptul să interzică părăsirea teritoriului.
Diplomația de la București a mai anunțat că cetăţenilor din ţările menționate mai sus li se va solicita certificatul de vaccinări internaţionale, în care este înregistrată efectuarea vaccinării. Deocamdată nu se solicită vaccinarea obligatorie a cetăţenilor din Ucraina care călătoresc spre România sau alte ţări.
Mai multe informații pot fi obținute accesând paginile web www.cnscbt.ro/index.php/ebola-k2, www.insp.gov.ro/index.php/poliomielita și pagina oficială a MAE.