OMS: poliomelita, “o urgenţă de sănătate de importanţă internațională”
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) afirmă că problema răspândirii internaționale a polio-virusurilor (virusurilor poliomielitei) constituie un risc şi o Urgenţă de Sănătate Publică de Importanţă Internațională.
Lica Manolache, 10.09.2015, 16:09
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) afirmă că problema răspândirii internaționale a polio-virusurilor (virusurilor poliomielitei) constituie un risc şi o Urgenţă de Sănătate Publică de Importanţă Internațională (USPII), anunţă MAE. Astfel, OMS a emis recomandarea de vaccinare, valabilă cel puţin 12 luni, pentru toate persoanele care călătoresc pe termen scurt sau lung în Afganistan, Camerun, Guineea Ecuatorială, Etiopia, Irak, Israel, Madagascar, Mali, Nigeria, Pakistan, Somalia, Siria şi Ucraina.
Ministerul de externe recomandă cetăşenilor români să urmărească şi atenționările emise de către instituţiile medicale autorizate din statele menţionate mai sus.
Vaccinarea se va face cu patru săptămâni înaintea călătoriei sau, pentru cazuri de urgență, chiar înaintea plecării. V vaccin polio inactiv va fi consemnată pe un format tip al OMS Certificat de vaccinare sau profilaxie” (carnetul galben), specificat în Anexa nr. 6 a Regulamentului Sanitar Internaţional 2005, care poate fi accesat la adresa who.int/ihr/ports_airports/icvp/en, iar acest carnet va însoţi documentele de călătorie.