UPDATE Lufthansa: greva continuă cu noi zboruri anulate
Piloții și inginerii de zbor din Germania au anunțat organizarea unei greve, miercuri, 18 martie. Circa 750 de curse au fost anulate.
Lica Manolache, 17.03.2015, 18:42
UPDATE: Protestul piloţilor şi ingienerilor continuă şi la sfârşitul săptămânii. Vineri, 20 martie, vor fi iarăşi afectate zborurile pe distanţă scurtă şi medie ale companiei Lufthansa. Compania efectuează două treimi din totalul zborurilor zilnice. Sâmbătă, protestul va afecta zborurile pe distanţă lungă ale companiei. Lista zborurilor anulate în zilele de 20 şi 21 martie poate fi consutată pe site-ul Lufthansa.
Piloții și inginerii de zbor din Germania au anunțat organizarea unei greve, miercuri, 18 martie. Protestul va afecta zborurile pe distanță scurtă și medie ale companiei Lufthansa, cu plecare sau sosire în Germania. Circa 750 de curse au fost anulate, conform Reuters, lista completă a zborurilor anulate fiind publicată pe site-ul Lufthansa. Între acestea se află și cele cu plecare/sosire din/în București spre/de la Munchen și Frankfurt.
Pasagerii ale căror zboruri nu au fost anulate şi care sunt în posesia unui bilet Lufthansa/SWISS/Austrian Airlines sau Brussels Airlines valabil pentru 18 martie 2015 din/către/via Frankfurt, pot schimba data rezervării gratuit, o singură dată, anunță MAE. Cursele aeriene ale companiilor Germanwings, Eurowings, Air Dolomiti, Swiss, Brussels Airlines, şi Austrian Airlines se vor desfășura conform programului. De asemenea, este puțin probabil ca protestul să producă schimbări în orarul zbrurilor efectuate de Lufthansa Cityline.
Pasagerii români care au programate zboruri pe perioada protestului sunt sfătuiți să contacteze compania Lufthansa sau agențiile de turism prin care au rezervat biletele.