A murit Papa Benedict al XVI-lea, anunţă Vaticanul
Papa emerit Benedict al XVI-lea a murit în această dimineaţă, la vârsta de 95 de ani, a anunţat Vaticanul, citat de AFP.
Ştefan Stoica, 31.12.2022, 11:20
Papa emerit Benedict al XVI-lea a murit în această dimineață, la vârsta de 95 de ani, a anunţat Vaticanul, citat de AFP.
În cursul ultimelor zile starea sănătăţii sale s-a deteriorat, notează agenția de presă. El a trăit în ultimii nouă ani la mănăstirea din interiorul micului stat papal, după ce, în 2013, a renunţat la pontificat, din motive încă neclarificate pe deplin.
Ales la 19 aprilie 2005 ca succesor al Papei Ioan Paul al II-lea, fiind primul lider german al Bisericii Catolice după 482 de ani, Benedict al XVI-lea a anunţat la 11 februarie 2013 că se va retrage deoarece puterile sale nu mai sunt adecvate din cauza vârstei pentru îndeplinirea misiunii pontificale. Iosif Ratzinger a fost primul papă din Evul Mediu până în prezent care a ales să renunţe la acest oficiu.
Deşi criticat, în cei de opt ani de mandat, pentru lipsă de hotărâre în luarea deciziilor, lui Benedict al XVI-lea i se atribuie meritul de a fi iniţiat procesul de disciplinare sau expulzare a preoţilor care au abuzat sexual copii, notează corespondență postului public la Roma.