Alexandru Muraru: Tergiversarea Dosarului Revoluţiei trebuie sancţionată
Tergiversarea Dosarului Revoluţiei trebuie aspru sancţionată, consideră deputatul liberal Alexandru Muraru.
Eugen Cojocariu, 12.11.2021, 10:49
Tergiversarea Dosarului Revoluţiei trebuie aspru sancţionată, consideră deputatul liberal Alexandru Muraru. Avem nevoie de un serviciu specializat la Parchetul General pentru anchetarea crimelor Revoluţiei din 1989 şi a altor infracţiuni complexe. Modul în care a fost instrumentat Dosarului Revoluţiei este o nouă palmă dată istoriei şi o dovadă a ignoranţei faţă de adevărul faptelor sângeroase petrecute în Decembrie 1989, afirmă Muraru.
Întoarcerea definitivă a dosarului la Parchetul Militar şi reluarea completă a anchetei, pe fondul neregulilor descoperite în rechizitoriu, conduce la o serie de riscuri pe care nu ni le mai putem permite la 32 de ani de la Revoluţie. Reluarea de la zero a cercetărilor poate să conducă, în primul rând, la absolvirea de vinovăţie a celor responsabili, prin lentoarea cu care o astfel de anchetă se desfăşoară. Trecerea timpului riscă să ducă la deteriorarea ori pierderea probelor, voluntar sau involuntar, asupra unor fapte petrecute în urmă cu mai bine de trei decenii şi, totodată, dispariţia fizică a martorilor, consideră deputatul.
Este nevoie de acţiuni urgente, respectiv de crearea unui serviciu specializat în cadrul Parchetului General pentru investigarea infracţiunilor împotriva umanităţii, genocid, precum si alte tipuri de infracţiuni ca instigare la ură sau negarea Holocaustului. Un astfel de serviciu specializat ar putea avea priceperea şi resursele necesare pentru a desfăşura, cu celeritate, o anchetă minuţioasă astfel încât cei responsabili de suferinţele Revoluţiei din 1989 să dea socoteală în faţa justiţiei. De asemenea, acest demers de înfiinţare a unui serviciu dedicat în cadrul Parchetului General trebuie să fie dublat de o amplă anchetă asupra modului în care Dosarul Revoluţiei a fost tergiversat, a adăugat Alexandru Muraru.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis definitiv, ieri, restituirea la Parchetul Militar a dosarului Revoluţiei în care fostul preşedinte al României Ion Iliescu şi fostul vicepremier Gelu Voican Voiculescu sunt acuzaţi de săvârşirea unor infracţiuni contra umanităţii.