Propunere pentru o ședință solemnă a Parlamentului
Deputatul Alexandru Muraru a propus organizarea, în 25 octombrie, a unei şedinţe solemne a Parlamentului, dedicată împlinirii a 100 de ani de la naşterea Regelui Mihai.
România Internațional, 22.09.2021, 18:33
Deputatul PNL Alexandru Muraru, reprezentant special al Guvernului României pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului şi Xenofobiei, a anunţat miercuri că a propus conducerii Camerei Deputaţilor şi Senatului organizarea, în 25 octombrie, a unei şedinţe solemne a Parlamentului, dedicată împlinirii unui secol de la naşterea Regelui Mihai.
Am propus oficial preşedinţilor celor două camere ale Parlamentului, precum şi membrilor Birourilor Permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, demararea organizării unei sesiuni solemne dedicată împlinirii a 100 de ani de la naşterea Regelui Mihai I, ultimul monarh al ţării, care a domnit între 1927 şi 1930, precum şi între 1940 şi 1947. Am propus ca şedinţa solemnă să aibă loc luni, 25 octombrie, la exact 100 de ani de la naşterea ultimului Rege al românilor, cu invitarea Preşedintelui României, a membrilor Guvernului, a foştilor Şefi de stat, a reprezentanţilor Corpului Diplomatic acreditat la Bucureşti, a Şefului Casei Regale a României, a Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române şi a liderilor celorlalte culte religioase, a reprezentanţilor Armatei Române şi ai Academiei Române, a transmis Muraru într-un comunicat de presă.
Demnitarul mai susţine că forumul suprem al democraţiei trebuie să acorde atenţie constantă promovării politicilor memoriei şi a valorilor României autentice. Prin marcarea unui secol de la naşterea ultimului Rege al românilor, Parlamentul va putea astfel să contribuie la procesul esenţial de reconciliere cu propriul trecut, de reconfirmare a valorilor şi principiilor pe care s-a născut şi funcţionează democraţia românească, dar şi de rememorare a celor mai importante momente ale naţiunii din ultima sută de ani. Nu numai istoria contemporană este marcată de personalitatea Regelui Mihai I, ci şi evoluţia politică a ţării în prezent. Mihai I este un simbol al luptei pentru libertate şi democraţie, al României ca aliat al Occidentului, a subliniat Muraru.
Sursa: Agerpres