Declarații Klaus Iohannis
Președintele României, Klaus Iohannis, a participat, marti, la o nouă şedinţă de evaluare şi prezentare a măsurilor cu privire la gestionarea epidemiei COVID-19.
Mariana Chiriță, 17.11.2020, 18:34
Președintele României, Klaus Iohannis, a participat, marti, la o nouă şedinţă de
evaluare şi prezentare a măsurilor cu privire la gestionarea epidemiei
COVID-19. Au fost prezenți premierul Ludovic
Orban, miniştri şi responsabili din domeniul sănătăţii. Șeful statului a spus că autoritatile au început organizarea propriu-zisă pentru implementarea
strategiei de vaccinare anti COVID19. A fost, de asemenea, desemnat şi un coordonator al
campaniei de vaccinare la nivel naţional – un medic militar de boli infecţioase.
După elaborarea strategiei de vaccinare anti-COVID-19, care va fi făcută publică săptămâna viitoare, autorităţile au început organizarea propriu-zisă în vederea implementării eficiente a acestei strategii. În şedinţa de astăzi a fost desemnat şi un coordonator al campaniei de vaccinare la nivel naţional, în persoana domnului Valeriu Gheorghiţă, medic primar de boli infecţioase la Spitalul Militar Central, a arătat Iohannis.
Vaccinarea se va face etapizat. Se va începe cu anumite
grupe de populaţie stabilite pe criterii epidemiologice şi medicale:
Este vorba, într-o primă fază, de personalul medical, de cei aflaţi în grupele de risc, dar şi de lucrătorii din sectoare esenţiale precum educaţie, siguranţă naţională, transporturi, energie, furnizarea de apă şi alimente. Au fost deja stabilite măsurile generale pentru organizarea vaccinării, măsuri care ţin cont de condiţiile specifice de stocare şi transport necesare pentru fiecare produs în parte, dar şi de aspecte speciale, precum echipele de vaccinare, locaţiile unde se va desfăşura procesul, precum şi programarea populaţiei, a explicat președintele.
Klaus Iohannis a transmis condoleanţe familiilor pacienților decedați în incendiul de la spitalul din Piatra Neamț:
Sunt alături de familiile îndoliate şi le urez, încă o dată, multă sănătate celor care au suferit în acest incendiu. Mulţumesc tuturor celor care s-au implicat imediat şi vreau să transmit respectul meu şi aprecierea pentru tânărul medic Cătălin Denciu, care şi-a pus în pericol propria viaţa pentru a salva alte vieţi, afirmând că sistemul sanitar din România trebuie regândit din temelii.
Subfinanţarea şi proasta cheltuire a banului public în spitale, lipsa de modernizare, corupţia endemică, pe care nu trebuie să ne ferim să o indicăm public, incompetenţa şi neimplicarea, toate acestea au măcinat sistemul nostru medical şi i-au făcut pe mulţi tineri absolvenţi şi buni profesionişti să plece în străinătate. Din martie, acest sistem, şi aşa împovărat, a avut de dus şi bătălia cu noul coronavirus, a punctat şeful statului.