România a înregistrat 1.269 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2
În România au fost înregistrate 1.269 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 faţă de ultima raportare, în urma testelor efectuate la nivel naţional, informează, sâmbătă, Grupul de Comunicare Strategică.
Mariana Chiriță, 05.09.2020, 14:25
În România au fost înregistrate 1.269 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 faţă de ultima raportare, în urma testelor efectuate la nivel naţional, informează, sâmbătă, Grupul de Comunicare Strategică (GCS).
Acestea sunt cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Până sâmbătă, pe teritoriul României au fost confirmate 93.864 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus.
40.028 de persoane au fost declarate vindecate şi 12.123 de pacienţi asimptomatici au fost externaţi la 10 zile după depistare.
Potrivit GCS, până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 1.923.620 de teste. Dintre acestea, 22.380 au fost efectuate în ultimele 24 de ore – 13.081 – în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical, iar 9.299 – la cerere.
7.237 de persoane cu COVID-19 sunt internate în unităţile sanitare de profil, a informat, sâmbătă, Grupul de Comunicare Strategică (GCS).
La ATI sunt internaţi 476 de pacienţi.
În România, 9.701 de persoane confirmate cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 5.975 – în izolare instituţionalizată.
35.177 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar 45 sunt în carantină instituţionalizată.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 38 de decese – 28 bărbaţi şi 10 femei – ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus internaţi în spitalele din Alba, Argeş, Bacău, Bihor, Brăila, Braşov, Constanţa, Dâmboviţa, Galaţi, Ialomiţa, Mureş, Neamţ, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vâlcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov şi Bucureşti.
Dintre acestea, un deces a fost deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 2 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 12 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 9 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 11 decese la categoria de peste 80 de ani.
Conform GCS, 35 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, iar trei pacienţi decedaţi nu au prezentat comorbidităţi.
Numărul românilor din diaspora confirmaţi cu noul coronavirus a crescut la 6.599, faţă de 6.595 la raportarea GCS de vineri, cel al deceselor a rămas 126.
Dintre cei 6.599 de cetăţeni români confirmaţi ca fiind infectaţi cu COVID-19, 1.905 sunt în Italia, 1.253 în Spania, 124 în Franţa, 2.935 în Germania, 159 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 111 în Austria, 20 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveţia, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 19 în Grecia, 5 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina şi câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia, Bulgaria, Kazahstan, Suedia, Republica Congo, Ungaria şi Qatar.
De la începutul epidemiei de COVID-19 şi până la acest moment au decedat 126 de cetăţeni români aflaţi în străinătate – 31 în Italia, 19 în Franţa, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, câte unul în Suedia, Elveţia, SUA, Brazilia, Republica Congo şi Grecia.
Dintre cetăţenii români confirmaţi cu noul coronavirus, 338 au fost declaraţi vindecaţi: 308 în Germania, 18 în Franţa, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg şi unul în Tunisia.
Până la 4 septembrie, au fost raportate 2.304.846 de cazuri de COVID-19 în UE/SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveţia, Andorra. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Regatul Unit, Spania, Italia, Franţa şi Germania.
Poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ultimele 24 de ore, 607 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 133.990 de lei, ca urmare a încălcării prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, informează, sâmbătă, Grupul de Comunicare Strategică (GCS).
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliţiei, a fost constatată, vineri, o infracţiune pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 Cod Penal.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.013 apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 521 la linia TELVERDE 0800.800.358.
Ministerul Afacerilor Interne a operaţionalizat, începând cu 4 iulie, o linie TELVERDE (0800.800.165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecţie sanitară. Apelurile sunt preluate de un dispecerat în sistem integrat şi repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.
GCS transmite să se ia în considerare doar informaţiile verificate prin sursele oficiale şi să se apeleze pentru recomandări şi alte informaţii la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgenţă, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetăţenilor, valabilă pentru apelurile naţionale, de luni până vineri, în intervalul orar 8,00 – 20,00.