UPDATE Alegeri locale 2020: Prezența la vot la ora 19.00
Peste 40% dintre alegători și-au exprimat votul până la ora 19.00, iar în București a votat o treime din electorat.
Lica Manolache, 27.09.2020, 19:09
Până la ora 19.00, au votat 7.589.587 de alegători, adică 41.48% din totalul electoratului, potrivit centralizării Biroului Electoral Central (BEC). În mediul urban au votat 3.463.712 persoane, iar în cel rural 4.125.875.
Cea mai mică prezență la vot se înregistrează tot în București – 31,86%, urmat de județele Iași – 34,10%, Vaslui – 34,45%, și Galați 36,21%.
Patru județe au o prezență de peste 50%: Giurgiu – 53,2%, Olt – 53%, Teleorman – 52,4% și Mehedinți – 50,2%
Totodată, BEC a respins solicitarea Ministerului de Interne de a prelungi votul după ora 21.00 pentru persoanele care se află la coadă în afara secțiilor de votare.
La ora 21.00 vor fi publicate datele sondajului exit-poll realizat de Avangarde.
––
Până la ora 16.00, s-au prezentat la urnele de vot 5.662.054 de alegători, adică 30,94% din totalul alegătorilor, potrivit centralizării Biroului Electoral Central.
În mediul urban au votat 2.573.870 de alegători, iar în cel rural 3.088.184.
Cea mai mică prezență la vot rămâne în București – 23,73%, urmat de județele Vaslui – 25,90%, Covasna 25,99%, Iași – 26,01% și Galați 26,25%.
Cele mai mari prezențe la vot până la ora 16.00 s-au consemnat în județele Olt – 39,59%, Giurgiu – 39,17%, Teleorman – 39,09%, Mehedinți – 38,45% și Gorj – 37,36%.
––––
UPDATE: Până la ora 13.00, au votat aproape 20% din totalul persoanelor cu drept de vot, potrivit centralizării Biroului Electoral Central.
În mediul urban s-au prezentat 1,7 milioane de alegători, iar în cel rural 1,94 milioane. Capitala înregistrează cea mai mică prezență la vot cu numai 15,5% voturi exprimate. De cealaltă parte, județele Olt, Teleorman și Giurgiu, sunt pe primele poziții cu o prezență de peste 26% din electorat.
–
Românii sunt chemați astăzi la urne pentru a alege viitori primari și reprezentanți în consiliile locale pentru următorii patru ani, într-un scrutin electoral fără precedent, organizat în condiții speciale din cauza pandemiei de coronavirus. Alegătorii trebuie să poarte mască, să mențină distanța de minimum un metru față de alte persoane.
În primele trei ore de la deschiderea secțiilor de votare, s-au prezentat 1.398.356 de persoane, adică 7,64 % din totalul persoanelor cu drept de vot, potrivit centralizării Biroului Electoral Central.
În mediul urban s-au prezentat 656.536 de alegători, iar în cel rural 741.820.
Cea mai mare prezență la vot s-a consemnat în județele Teleorman – 11,06%, Olt – 11.40%, Giurgiu – 11,23%, Călărași – 10,66% și Mehedinți – 10,46%.La polul opus se află, în Covasna cu o prezență la vot de 5,01%, Harghita 5,14%, Iași – 5,99%, Vaslui 6,01% și București 6,06%.
Secțiile de votare se închid la ora 21.00, oră la care sunt așteptate și primele estimări ale scrutinului de astăzi, oferite de sondajele exit-poll.
Prezența la vot poate fi decisivă, atât pentru numărul total de mandate obținute de către fiecare partid în parte, cât și pentru viitorul mandat de primar al Capitalei, bătălie electorală aflată, ca de obicei, în prim-planul alegerilor locale.