275 de noi cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, în România
Încă 275 de cazuri de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost anunțate, sâmbătă, de Grupul de Comunicare Strategică.
Mariana Chiriță, 13.06.2020, 14:28
275 de cazuri de persoane infectate cu SARS-CoV-2au fost înregistrate în România de la ultima informare, ajungându-se la un total de 21.679 de îmbolnăviri, a anunţat, sâmbătă, Grupul de Comunicare Strategică (GCS).
Dintre persoanele confirmate pozitiv, 15.635 au fost declarate vindecate şi externate.
La terapie intensivă sunt internaţi 171 de pacienţi.
Până sâmbătă, 1.394 de persoane diagnosticate cu COVID-19 au decedat.
Între 12 iunie, ora 10,00 – 13 iunie, ora 10,00, au fost înregistrate 14 decese (cinci bărbaţi şi nouă femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Bacău, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Constanţa, Dâmboviţa, Bucureşti, Suceava şi Vrancea.
Dintre acestea, un deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, trei decese la categoria de vârstă 50-59 ani, trei decese la categoria de vârstă 60-69 ani, trei decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi patru decese la persoane de peste 80 de ani.
Toate decesele sunt ale unor pacienţi care aveau comorbidităţi, a informat GCS.
2.024 de persoane sunt în carantină instituţionalizată pe teritoriul României, iar alte 100.582 în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală, ca urmare a epidemiei cu noul coronavirus.
Până astăzi, la nivel naţional, au fost prelucrate 552.670 de teste.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 430 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 1.853 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.
Numărul românilor din străinătate confirmaţi ca infectaţi cu noul coronavirus rămâne 3.393.
Totodată, numărul deceselor cetăţenilor români aflaţi în străinătate care au decedat din cauza COVID – 19 rămâne 114.
Din cei 3.393 de români care au fost confirmaţi ca fiind infectaţi, 1.885 sunt în Italia, 561 în Spania, 107 în Franţa, 681 în Germania, 97 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 3 în SUA, 4 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveţia, 2 în Turcia şi câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia şi Suedia.
De la începutul epidemiei de SARS-CoV- 2 şi până la acest moment, 114 cetăţeni români aflaţi în străinătate au murit: 31 în Italia, 19 în Franţa, 43 în Marea Britanie, 9 în Spania, 6 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveţia, unul în SUA şi unul în Brazilia.
Dintre cetăţenii români confirmaţi cu noul coronavirus, 29 au fost declaraţi vindecaţi: 9 în Germania, 10 în Franţa, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg şi unul în Tunisia, mai precizează GCS.
Poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 211 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 114.151 de lei, ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Prin structurile abilitate ale Poliţiei, a fost constatată, vineri, o infracţiune pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 Cod penal.
Vineri, 66 de persoane care nu au respectat măsura izolării la domiciliu sau a carantinei au fost introduse în carantină instituţionalizată pentru 14 zile sau a fost dispusă măsura carantinării instituţionalizate pentru o nouă perioadă de 14 zile.
GCS reaminteşte cetăţenilor să ia în considerare doar informaţiile verificate prin sursele oficiale şi să apeleze pentru recomandări şi alte informaţii la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgenţă, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetăţenilor.
De asemenea, românii aflaţi în străinătate pot solicita informaţii despre prevenirea şi combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.
Până la data de 12 iunie 2020, au fost raportate 1.460.676 de cazuri în UE/SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveţia, Andorra. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Regatul Unit, Spania, Italia, Franţa şi Germania.