COVID-19: 308 cazuri confirmate în România
Numărul cazurilor de infectare cu noul coronavirus în România a ajuns la 308, transmite Grupul de Comunicare Strategică.
Lica Manolache, 20.03.2020, 13:25
Numărul cazurilor confirmate în România a ajuns la 308, transmite Grupul de Comunicare Strategică. Pacienții nou confirmați au vârsta cuprinsă între 17 ani și 89 de ani.
11 pacienți sunt internați la Terapie Intensivă, din care doi în stare gravă. Starea de sănătate a celorlalți pacienților este bună, staționară.
Dintre toate cazurile confirmate, 31 au fost declarate vindecate și externate dintre care 22 la Timișoara, 8 la București și unul la Iași.
Pe teritoriul României arată astfel: 4.044 persoane sunt în carantină instituționalizată și 45.432 persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 8.284 de teste. Dintre acestea, 7.976 au fost cu rezultat negativ, adică persoanele de la care au fost prelevate mostrele analizate nu sunt infectate cu COVID-19.
Prin structurile abilitate ale MAI au fost întocmite 98 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.
Totodată, în ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.604 apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 4.950 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.