Protest în Piaţa Universităţii împotriva guvernului PSD-ALDE şi pentru susţinerea L.C. Kovesi
Sute de persoane protestează, sâmbătă seara, în Piaţa Universităţii, împotriva coaliţiei de guvernare şi pentru susţinerea fostei şefe a DNA, Laura Codruţa Kovesi.
România Internațional, 30.03.2019, 20:23
Sute de persoane protestează, sâmbătă seara, în Piaţa Universităţii, împotriva coaliţiei de guvernare şi pentru susţinerea fostei şefe a DNA, Laura Codruţa Kovesi.
Majoritatea protestatarilor se află pe trotuarul şi în parcul din faţa Teatrului Naţional. Se scandează Hoţii!, Demisia!, Justiţie, nu corupţie, 10 august, PSD, ciuma roşie, România, trezeşte-te!. De asemenea, manifestanţii afişează pancarte cu mesaje precum Toţi pentru justiţie sau Codruţa, nu uita, strada e de partea ta.
Oamenii au adus steaguri tricolore, iar un steag mare al UE a fost desfăşurat pe trotuar.
Circulaţia în zona Pieţei Universităţii se desfăşoară normal. La faţa locului sunt prezente echipaje ale Jandarmeriei.