Inaugurarea Centrului de Cultură şi Ştiinţă al României la Tunis
Ministrul afacerilor externe, Teodor Meleşcanu, a participat, la 19 aprilie 2018, la inaugurarea Centrului de Cultură şi Ştiinţă al României la Tunis.
Eugen Cojocariu, 20.04.2018, 00:44
Ministrul afacerilor externe, Teodor Meleşcanu, a participat, la 19 aprilie 2018, la inaugurarea Centrului de Cultură şi Ştiinţă al României la Tunis (primul de acest gen în Africa), în cadrul Institutului Bourguiba de Limbi Moderne al Universităţii Tunis Al Manar. La inaugurare a fost prezent ministrul educaţiei superioare şi al cercetării ştiinţifice, Slim Khalbous. Cu această ocazie, a fost făcută o donaţie de echipamente informatice şi electronice pentru Institutul menţionat, din partea Agenţiei Române pentru Dezvoltare – RoAid, precum şi o donaţie de carte românească.
În cadrul vizitei la Institutul Bourguiba, ministrul Meleşcanu a evidenţiat rolul schimburilor academice şi al mobilităţii studenţeşti în apropierea dintre cele două ţări, în dezvoltarea relaţiilor bilaterale, în ansamblul lor, precum şi în conectarea Tunisiei la spaţiul european. A salutat, totodată, deschiderea Lectoratului de limbă, literatură, cultură şi civilizaţie românească în cadrul aceluiaşi institut, arătând că acesta va constitui un real sprijin pentru studenţii tunisieni care intenţionează să studieze în România.
În seara aceleiaşi zile, şeful diplomaţiei române a avut o întrevedere cu membrii comunităţii româneşti şi cu absolvenţii de studii superioare în România, prilej cu care a fost lansată Asociaţia Foştilor Studenţi Tunisieni în România. Ministrul român a subliniat rolul comunităţii româneşti şi a absolvenţilor în creşterea cunoaşterii reciproce a celor două popoare şi în consolidarea cooperării între ţări, în general. A subliniat, de asemenea, importanţa menţinerii şi aprofundării limbii române ca modalitate suplimentară de conectare la spaţiul european. Cu acest prilej, a încurajat înscrierea copiilor proveniţi din familiile mixte la cursurile de limba română organizate la secţia consulară a Ambasadei României la Tunis.