Măsurile propuse de MpRP în domeniul relaţiilor cu românii de pretutindeni
La inițiativa Ministerului pentru Românii de Pretutindeni (MpRP) a avut loc întrunirea Comitetului Interministerial în domeniul relaţiilor cu românii din afara granițelor.
Eugen Cojocariu, 28.02.2018, 23:49
La inițiativa Ministerului pentru Românii de Pretutindeni (MpRP), la 28 februarie 2018, a avut loc întrunirea Comitetului Interministerial în domeniul relaţiilor cu românii din afara granițelor. În cadrul discuțiilor, ministrul pentru românii de pretutindeni, Natalia Intotero, a propus:
• eficientizarea comunicării la nivel instituțional în vederea continuării și dezvoltării campaniilor de prevenție și informare a cetățenilor care doresc să muncească, să studieze și să locuiască în străinătate:
➢ în acest sens, MpRP, împreună cu celelalte instituții abilitate, va implementa campania Informare acasă! Siguranță în lume!“, pe două direcții: una educațională și una concentrată pe factorii de risc care derivă din munca fără forme legale;
➢ prima etapă va avea loc în instituțiile de învățământ de pe întreg teritoriul României, adresându-se în mod deosebit tinerilor, iar a doua etapă va fi orientată către cetățenii români care lucrează în străinătate, atât în servicii cât și cei sezonieri.
• pentru a crește vizibilitatea campaniilor de informare, se vor iniția demersuri în vederea realizării unui produs editorial, sub forma unei broșuri:
➢ broșura va fi pusă la dispoziția publicului atât în variantă tipărită, cât și în variantă electronică, și va cuprinde informații utile de la toate instituțiile cu competențe în domeniul relațiilor cu românii de pretutindeni;
➢ materialul informativ vine în sprijinul cetățenilor români care doresc să plece în străinătate, a celor care se află în afara granițelor, precum și în sprijinul celor care vor să se întoarcă acasă, fiindu-le prezentate oportunitățile și programele de reinserție și reintegrare profesională oferite de Guvernul României.
• continuarea negocierilor dintre autoritățile din România și cele din Italia, în vederea operaționalizării Centrului interdisciplinar de asistență pentru persoanele vulnerabile la trafic și exploatare prin muncă din sudul Italiei – Ragusa, Vittoria;
• promovarea într-o manieră integrată și unitară a tuturor facilităților și programelor puse la dispoziție de Guvernul României pentru cetățenii aflați în țară, precum și pentru cei din afara acesteia.
Alte teme de discuție au vizat măsuri de prelungire a perioadei de valabilitate a cărții de identitate provizorie pentru cetățenii români cu domiciliul în străinătate, posesori ai unui paşaport simplu electronic (CRDS) și problematicile legate de cazurile copiilor născuți în familii cu părinți care au dublă cetățenie pentru a identifica măsuri practice de protecție a acestora.
În perioada imediat următoare, instituțiile publice specificate se vor coordona pentru a urmări evoluția obiectivelor propuse.