Viorica Dăncilă, nominalizată de PSD pentru funcția de premier
Eurodeputatul Viorica Dăncilă a fost nominalizată de Comitetul Executiv al PSD pentru funcţia de premier.
Eugen Cojocariu, 16.01.2018, 21:17
Eurodeputatul Viorica Dăncilă a fost nominalizată de Comitetul Executiv al PSD pentru funcţia de premier. Nominalizarea a fost votată de forul de conducere în unanimitate, cu o abţinere.
Viorica Dăncilă a declarat marţi că are experienţa necesară pentru a prelua funcţia de premier, de care nu se teme, pentru că are o fire „optimistă” şi „echilibrată”, adăugând că „trebuie să gândească pozitiv”. Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat marţi că Viorica Dăncilă este un europarlamentar respectat la Bruxelles iar desemnarea ei ca premier va ajuta România în procesul de pregătire a preluării, anul viitor, a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene. ALDE este de acord cu propunerea PSD ca Viorica Dăncilă să preia funcţia de premier, a declarat, marţi, la Parlament, vicepreşedintele ALDE Teodor Meleşcanu după întâlnirea cu preşedintele PSD, Liviu Dragnea.
Liderul PNL Ludovic Orban a declarat, marţi, că nu există niciun argument să susţină nominalizarea europarlamentarului Viorica Dăncilă pentru funcţia de premier, aceasta neavând „nici experienţă, nici background profesional, nici anvergură politică, nici notorietate”. Preşedintele USR, Dan Barna, a declarat, tot marţi, despre propunerea europarlamentarului Viorica Dăncilă pentru funcţia de premier, că înţelege că aceasta nu are un profil profesional „tocmai remarcabil”, menţionând că se constată „o degradare a fiecărei oferte de la o nominalizare la alta”. Senatorul Traian Băsescu, liderul PMP, afirmă că preşedintele Klaus Iohannis are „îndreptăţirea şi (…) obligaţia politică” să încerce o nominalizare din Opoziţie la funcţia de premier, în condiţiile în care alianţa PSD-ALDE s-a dovedit „inaptă” pentru guvernare.
Preşedintele Klaus Iohannis se va consulta miercuri, la Palatul Cotroceni, cu partidele şi formaţiunile parlamentare în vederea desemnării unui candidat pentru funcţia de prim-ministru.