„La Danseuse” deschide a III-a ediție Bucharest International Dance Film Festival
La Danseuse deschide cea de-a III-a ediție Bucharest International Dance Film Festival, programat la Bucureşti între 7 şi 10 septembrie.
Eugen Cojocariu, 25.08.2017, 16:41
Cea de-a treia ediție a Bucharest International Dance Film Festival (7-10 septembrie) aduce în Bucureşti cele mai noi filme de dans realizate de coregrafi, regizori de film și artiști din întreaga lume, premiere mondiale și europene, o competiție dedicată exclusiv filmelor de dans românești, o expoziție de artă vizuală, performance-uri și workshopuri.
Festivalul va fi deschis de lungmetrajul La Danseuse”, în regia lui Stéphanie di Giusto. Pelicula a avut premiera mondială în 2016, în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Cannes, fiind inclusă în secțiunea Un certain regard”.
Tema ediției din acest an, THE AGE OF THE STRANGE, își propune o întoarcere la starea de natural, căutând modalități de expunere “techno-surealiste”, îmbrățișând contradicția și fragilitatea, spun oganizatorii.
Cele 35 de filme scurte prezentate în Festival, dintre care 20 în competiţia internaţională, 7 în competiţia românească şi 8 în seria «Midnight Specials» explorează, printre altele, libertatea şi limitările ei ori sistemul informaţional şi reîntoarcerea la gândirea intuitivă.
Bucharest International Dance Film Festival este dedicat producțiilor de dans realizate de coregrafi, regizori de film și artiști din întreaga lume. Din programul festivalului nu vor lipsi conferințe sau masterclass-uri.