Istoria Radio România Internaţional

Clădirea veche a Radiodifuziunii

Istoria Radio România Internaţional

Primele emisiuni de radio experimentale transmise din România pentru străinătate au fost programe muzicale. Era în 1927, un an înainte de înfiinţarea Societăţii Naţionale de Radio. Am putea spune, dragi prieteni, că în 1927 este scris actul de naştere a emisiunilor experimentale pentru străinatate difuzate din România. Deşi nu era un post oficial, cel de la Institutul Electrotehnic avea în vedere, efectiv, şi ascultătorul din alte ţări şi – lucru indispensabil – avea şi capacitatea tehnică să ajungă până la acesta.

Într-o clădire din secolul 19 care găzduieşte astăzi Muzeul Literaturii Române din Bucureşti îşi avea sediul, prin anii ’20 ai secolului trecut, Institutul Electrotehnic Universitar. Regretatul istoric Eugen Denize, un foarte avizat cercetător al evoluţiei radiofoniei româneşti, spunea că în laboratoarele acestui Institut a fost construit, în 1927, un post de emisie românesc, cu o putere de 200 W şi care funcţiona pe lungimea de undă de 280 de metri.

Era, deja, al treilea post experimental românesc, dar în cazul său anunţarea emisiilor se făcea în patru limbi: română, franceză, germană şi italiană. Având o “bătaie” de aproximativ 1000 de kilometri, putea fi recepţionat şi peste hotare, în Europa şi în Orientul Apropiat. “Prin acest post, s-au produs pentru prima dată la microfon artiştii Operei Române, s-au transmis concertele de la Ateneul Român şi s-au difuzat, în iarna aceluiaşi an, simfoniile lui Beethoven” – scria Denize.

Evident, comunicarea prin radio n-a avut frontiere de la bun început, în afară de cele de ordin tehnic, de putere de acoperire hertziană. Dar timpurile “bon enfant” au fost puse destul de repede între paranteze atunci când regimurile dictatoriale – nazist şi comunist – au descoperit atât bruiajul, cât şi propaganda mincinoasă ori duşmanoasă. Pe scurt cortina hertziană şi minciuna hertziană!

Să revenim în Regatul României interbelice. Prima emisiune oficială în limba română a ieşit în eter la 1 noiembrie 1928, cu un emiţător de 400 de waţi, pe lungimea de undă de 401,6 metri. Imobilul proaspetei Societăţi de Difuziune Radiotelefonică (aşa s-a numit la început), se afla la aceeaşi adresă de unde comunicăm şi acum cu dvs. – strada General Berthelot nr. 60-64, din centrul Bucureştilor. Trecuseră două decenii de la instalarea primului post de radiotelegrafie în România, în portul Constanţa.

În 1932, emisiunile se auzeau până pe partea cealaltă a Globului, în Noua Zeelandă. Cu doi ani înainte, Consulatul român din Palestina înainta autorităţilor române cererea unui mare număr de cetăţeni din acea ţară, ca postul naţional de la Bucureşti să transmită informaţii şi în limba franceză, pentru a putea fi înţeles mesajul.

Primele emisiuni propriu-zise în limbi străine ale Societăţii Române de Radio au fost, însă, concepute, la începutul anilor ’30 ai secolului XX, pentru informarea corpului diplomatic din capitala României. Istoricul Eugen Denize face următoarele afirmaţii în primul său volum consacrat istoriei SRR: “Primele emisiuni de acest gen au loc începând din anul 1932 şi sunt jurnale în limbile franceză şi engleză, difuzate înainte de închiderea emisiunii, un sfert de oră înainte de miezul nopţii”.

Practic, înainte de închiderea programelor zilnice în limba română, erau puse în undă aşa-numite “miniaturi de emisiuni vorbite”, care făceau referire la specificul românesc – cum se exprima un document din arhivele noastre. Erau scurte informaţii în franceză şi engleză (cităm dintr-un document al vremii) “despre avuţiile, economia, cultura şi creaţiile României”. Au urmat jurnale în limbile italiană şi germană, difuzate la aceeaşi oră, în alternanţă cu cele în engleză şi franceză.

De altfel, ascultătorul de peste hotare avea să formeze în anii imediat următori subiect de studiu foarte atent din partea autorităţilor, odată cu înfiinţarea Societăţii Naţionale de Radio. România, ca şi celelalte ţări, descoperise un instrument extraordinar pentru a se prezenta în lume. Vor apărea seri speciale dedicate altor ţări. Vor apărea programele de schimburi, iar încă din 1930 s-au difuzat periodic pagini din clasicii literaturii române, în limbile franceză, italiană şi germană, traduse special.

Datele nu sunt, însă, foarte precise, iar amintirile şi chiar sursele scrise oferă un tablou uşor difuz, dar cu atât mai fascinant. Un tablou al unei perioade încă idilice din istoria Europei şi a lumii care, deşi trecuseră printr-un război mondial şi începuseră să vină în contact cu URSS-ul lui Stalin şi cu Germania lui Hitler, nu cunoscuseră marile orori ale secolului trecut – nazismul şi comunismul.

Căutând în Revista “Radiofonia” dinainte de cel de-al doilea război mondial, colegii noştri de la Arhiva SRR au constatat că, începând din luna martie 1933, la orele 23:00 (ora Bucureştiului), orele 21:00 GMT, profitând de faptul că emisiunile sale erau efectiv captate în tot Bazinul Mediteranei, în Germania, ba chiar şi Australia, Societatea Română de Radiodifuziune a început să transmită de două ori pe săptămână o emisiune numită “Pentru informarea străinătăţii”.

Marţea emisiunea se difuza în limba franceză, iar vinerea, mai apoi joia, în limba germană. Erau, îndeobşte, conferinţe privind viaţa artistică, oferta turistică şi, uneori, posibilităţile economice ale României. Prima conferinţă în limba franceză, difuzată în 21 martie 1933, aparţinea profesorului Alexandru Busuioceanu şi se numea “Viaţa artistică în România”. Conferinţa în limba germană din 24 martie 1933 aparţinea lui Paul Zarifopol şi se referea la “Viaţa literară în România”.

Au urmat, cu mici pauze şi vacanţe, conferinţe despre marele poet român Mihai Eminescu, despre romanul “Răscoala” de Liviu Rebreanu, despre monumentele bizantine din România, peisajul românesc, poezia populară, staţiunile balneare, Mica Antantă, ştiri economice, teatrul şi pictura, castelele din România, oraşul Bucureşti, dealurile şi câmpiile româneşti, etc.

În august 1933, o scrisoare a domnului John Hardie din Scoţia confirma, între altele, buna recepţie a emisiunii care începea, se pare, cu anunţul “Radio Bucureşti experimental”, pe un fond de pian. Alte surse plasează altfel primul mesaj scris pe care l-am primit: se pare că prima scrisoare sosită la Radio din străinatate a venit din Egipt.

Din Italia a scris pentru prima dată un domn pe nume Oscar Laurenti, în 1934: era din Napoli şi a scris nu în italiană, ci în limba franceză. El îşi exprima entuziasmul faţă de modul de interpretare a operei “Lucia di Lamermoor” şi cerea amănunte în legătură cu staţia care emitea.

După cum reiese din “Radio Adevărul” nr. 349, din 1935 se difuzează, seara, la orele 23:45 (ora României) un “Jurnal pentru străinatate”, în limbile franceză şi germană.

Avem chiar mărturia telefonică extrem de emoţionantă a unui ascultător: octogenarul profesor Luigi Menguzzi din Padova ne declara cu circa 10 ani în urmă: “Eu ascult aceste emisiuni din 1938. Erau buletine de ştiri în limba franceză, difuzate seara, înainte de închiderea programului”.

O dată-bornă pentru radiofonia românească pentru exterior este 12 februarie 1939, când a fost lansată o emisiune complexă despre România pentru America, despre care se afirma, în revista „Radio Universul”, că a fost „concepută ca mijloc de propagandă pentru participarea României la Expoziţia Universală de la New York”. În program au putut fi ascultate, între altele, “Poema română”, de George Enescu, o melodie populară în interpretarea marii noastre artiste Maria Tănase, orchestra dirijată de cunoscutul Grigoraş Dinicu, interpretând o horă, arii populare româneşti, în interpretarea Valentinei Creţoiu Tassian şi a lui G. Folescu.

În ediţia din 19 februarie 1939 a revistei „Radio – Adevărul”, emisiunea a fost apreciată dreptun „eveniment epocal”. Emisiunea cuprindea interviuri şi muzică şi a fost redifuzată de posturile americane. Nu avem înregistrarea, dar în Fonoteca de Aur avem vocea Mariei Tănase, care cânta în ea.

Prima confirmare a captării în Statele Unite a unei emisiuni produse în limba engleză de Radio Bucureşti datează, aşadar, din februarie 1939 şi este considerată ziua de naştere a producţiilor radiofonice româneşti cu destinaţie transoceanică.

Parteneriat pentru interesele statului român

Programele în limbi străine au fost introduse ca urmare a unei iniţiative guvernamentale. Deşi Societatea de Radiodifuziune era mixtă, 60% capital de stat şi 40% capital privat, totuşi în Consiliul de Administraţie, în Comitetul de Direcţie, deciziile cele mai importante erau luate în funcţie de interesele statului român. Introducerea acestor emisiuni s-a facut tocmai cu scopul de a prezenta străinătăţii realităţile româneşti, cultura română, evenimentele care aveau loc în Regatul României. Ele au fost o iniţiativă guvernamentală şi aveau ca scop mai buna cunoaştere a ţării în străinatate.

Istoricul Eugen Denize sublinia destinaţia emisiunilor în limbi străine de la Bucureşti: “În ansamblu, emisiunile în limbi străine au ocupat un loc destul de important în grila de programe a Societăţii Române de Radiodifuziune în perioada interbelică, până la declanşarea războiului ele având un caracter divers, de informare a străinătăţii în legătură cu realităţile din România. În momentul declanşării războiului au căpătat un caracter mult mai propagandistic, iar după ce România a intrat în război au devenit, evident, emisiuni de susţinere a acţiunii militare româneşti pe frontul de Răsărit”.

Rezultatele muncii jurnalistice

Conţinutul emisiunilor externe a avut ca model posturile străine, în special cele franceze şi engleze. Eugen Denize preciza că, de la bun început, emisiunile pentru străinatate conţineau materiale proprii, deci nu erau simple traduceri ale emisiunilor pentru ţară. Ele constituiau un fel de sinteză a evenimentelor româneşti, a ştirilor politice, economice, sportive. Se prezentau relaţiile României cu alte ţări, dar şi evenimente culturale.

“Recepţionarea acestor emisiuni în străinatate se făcea destul de greu – afirma dl. Denize. Emisiunile în limbile franceză, engleză, germană şi italiană de până la Război erau emisiuni pe unde medii, deci impactul lor era scăzut asupra străinătăţii. Ceva mai târziu, când a intrat în funcţiune un post pe unde scurte, s-a reuşit să se emită destul de departe. Dar din statisticile alcătuite de Societate, în anii ’38-’40, foarte multe puncte din Europa nu erau acoperite. Se emitea din zona de nord a Capitalei, de la Băneasa, pe lungimea de undă de 34,2 metri, dar puterea emităţorului nu reuşea să acopere în întregime spaţiul european. Aceste emisiuni erau, însă, foarte bine recepţionate în zona Balcanilor şi a Orientului Mijlociu, din cauza reliefului şi a propagării undelor.”

Radio în timp de “război cald”

Declanşarea celui de-al doilea război mondial a determinat o creştere şi diversificare a informaţiei din România în limbi străine destinate străinătăţii.

Pe lângă emisiunile în franceză, engleză, germană şi italiană apar şi emisiuni în limbile greacă, turcă, sârbă, rusă şi, mai târziu, între sfârşitul verii lui 1941 şi toamna anului 1942 în limba ucraineană. În perioada războiului, evident, emisiunile în limbi străine au avut un caracter propagandistic deosebit, de susţinere a acţiunii militare şi politice a României şi, în acelaşi timp, de susţinere a Puterilor Axei, în primul rând a Germaniei.

După ce la 23 august 1944 România s-a alăturat Puterilor Aliate, la sfârşitul aceluiaşi an s-a înfiinţat postul “Dacia romană”, care emitea în 5 limbi: engleză, rusă, franceză, maghiară şi germană. Războiul încă nu se terminase. Conform Deciziei Consiliului de Administraţie, postul îşi propunea “să lupte pentru încadrarea României în Naţiunile Unite, să prezinte reconstrucţia economică şi democratizarea ţării”.

Studiourile din Strada General Berthelot fuseseră distruse de un bombardament german. Emisiunile se difuzau, provizoriu, de la Colegiul Naţional „Sfântul Sava”, din apropiere. Pentru postul “Dacia romană” s-au construit atunci aparatură şi un studio special în sala de festivităţi a Colegiului.

Radio în timp de “război rece”

Regimul comunist instaurat cu forţa va marca dureros şi istoria Societăţii Române de Radiodifuziune. Sub semnul “războiului rece”, purtat la est de “Cortina de Fier”, ideea de propagandă devine determinantă, astfel încât emisiunile pentru străinătate sunt folosite ca instrument pur şi dur de dezinformare. Cu toate acestea, din programe nu au lipsit materialele culturale, sportive, muzica românească.

În 1946, la 21 decembrie, a fost înfiinţat un nou post românesc pentru străinătate – “România Liberă”. Consiliul de Administraţie preciza, în epocă, în Raportul privind acest tip de programe radiofonice: “prin emisiunile pentru străinătate s-au făcut cunoscute lumii întregi eforturile poporului român pentru democratizarea ţării”. A se citi comunizare!

Ca o concluzie de etapă, în 1948 erau transmise de la Bucureşti emisiuni în franceză, engleză, rusă, sârbă şi germană.

Să ne întoarcem la jumătatea secolului XX

Cum au evoluat în timp programele radiofonice externe româneşti în diferite limbi? Memoria colegilor cu zeci de ani de experienţă, memoria scrisă a Arhivei Radio, dar şi memoria magnetică, a Fonotecii de Aur de la Radio România, ne-au fost indispensabile pentru a reface – cu cât mai multă acurateţe – istoria emisiunilor pentru străinătate produse la Bucureşti.

Prima emisiune în limba română pentru străinătate s-a difuzat la 10 iulie 1950 în unde scurte, în paralel cu postul “România liberă”, care emitea tot pe unde scurte. Ambele aveau programe cu durata de 30 de minute. Pe parcursul următorilor ani apare şi “Emisiunea română pentru SUA”. Era, de fapt, o diversificare geografică, pornind de la realitatea existenţei celei mai numeroase emigraţii româneşti, aceea din SUA.

La 15 decembrie 1955, această emisiune se difuza în paralel cu “Glasul Patriei”, denumire atribuită din acel an emisiunii în limba română create în 1950. Să nu uităm că 1955 era anul când România fusese primită în ONU. Conducerea acestei miniredacţii a fost încredinţată unui gazetar experimentat, Leon Sărăţeanu.

Importanţa acordată emisiunii “Glasul Patriei” este probată şi de faptul că buletinele de ştiri erau citite de două “voci de aur” ale Radioului românesc: Mihai Zirra şi Marcela Rusu. Secţia Română a adunat – spun martorii vremii – crema jurnaliştilor din acea perioadă de la Radiodifuziunea Română, în încercarea regimului de a “umaniza” propaganda.

Era vorba de o politică clar concertată faţă de exilul românesc ostil regimului comunist, dar pe care oficialii sperau să-l apropie, măcar în parte, de noua Românie. Se înfiinţează un Comitet român pentru repatriere, cu sediul în Berlinul de Est, avându-l ca preşedinte pe generalul Creţulescu, din vechea Armată a României. Exista şi o oficină de presă, ziarul “Glasul Patriei”, care se difuza masiv în străinătate şi a cărui redacţie se afla la Bucureşti.

La 12 aprilie 1958 “Emisiunea română pentru SUA” se contopeşte cu “Glasul Patriei”, care la rândul său avea programe diversificate geografic, pentru Europa Occidentală şi pentru SUA.

Istoria Secţiei Franceze de după ultimul război mondial a început cu doamna Andrée Fleury, pe care unii dintre ascultători noştri au avut şansa să o audă şi care a murit la venerabila vârstă de 100 de ani şi cinci luni. Unii dintre cei care au lucrat la Secţia Franceză de la Radio Bucureşti şi-au continuat cariera radifonică la mari posturi de radio din lume, între care Radio France, Radio France Internationale şi Radio Europa Liberă. Elena Murgu şi Alain Paruit sunt doar două exemple.

La Secţia Engleză emisiunile postbelice au început cu soţii Edith şi Max Eisinger, şcoliţi în Anglia şi împătimiţi de radio, urmaţi la foarte scurt timp de reputatul om de cultură şi ziarist Catinca Ralea. După o vreme a apărut o altă voce remarcabilă – Alexandru Fole. La începutul anilor ’60 ai secolului trecut, şef al Secţiei a fost Eugen Preda, primul director general al SRR după căderea comunismului, în 1989. Trebuie amintite interviurile de excepţie realizate de Catinca Ralea, între altele cu scriitorii Saul Bellow, William Saroyan, Alvin Toffler ori Iris Murdoch, cu muzicienii Yehudi Menuhin şi Arthur Rubinstein, cu sculptorul Henry Moore, cu oamenii politici Margaret Thatcher şi Edward Kennedy.

În anii ‘50 ai secolului XX la Radio Bucureşti au existat emisiuni în limba rusă pentru armata sovietică şi experţii sovietici. Odată cu retragerea lor, în a doua jumătate a anilor ’50, aceste emisiuni s-au desfiinţat. În acelaşi timp a început schimbul de programe cu Radio Moscova, similar celor pe care radioul sovietic le făcea cu radiourile din majoritatea statelor din blocul comunist. Erau programe realizate şi înregistrate la Bucureşti, trimise la Moscova şi difuzate de acolo, de două ori pe săptamână.

În 1975 în cadrul Redacţiei Emisiunilor pentru Străinătate a fost înfiinţată Secţia Rusă, a cărei primă emisiune a ieşit pe post, pe unde scurte, la 15 decembrie acelaşi an. România devenea, astfel, prima ţară din Tratatul de la Varşovia care avea o emisiune în limbă rusă care ajungea direct la ascultătorul sovietic, fără a fi “filtrată” la Moscova. Pe atunci, România se distanţase de URSS, mai ales în planul politicii externe şi al celei economice, astfel încât sovieticii au încercat, fără succes, să convingă Bucureştii să renunţe la ideea unor asemenea emisiuni.

Secţia Germană a beneficiat, de-a lungul timpului, de colaborarea unor nume ilustre: poeţii de expresie germană Alfred Margul Sperber şi Franz Johannes Bulhardt, actriţa Margot Goettling, absolventă a Institutului de Teatru din Viena, crainici şi moderatori excepţionali: Ingrid Kloos, Heidemarie Papp, Otto Schneider, Erwin Sacher sau Ilse Borcea, jurnalişti talentaţi, precum Richard Lang şi Juergen Salzer.

Emisiunea în limba greacă a luat fiinţă în 1950 şi în redacţie activau în principal cetăţeni eleni refugiaţi politic. La început au făcut parte din echipă Elena Papadopoulos, Panas Panaitopoulos, Egon Steindler Petraru şi Filareti Folea.

Emisiunea în limba idiş a luat fiinţă în 1950, în cadrul Redacţiei minorităţi naţionale. De abia în anul următor, 1951, trece la Redacţia Emisiunilor pentru Străinătate (REPS). Emisiunea a încetat să existe în 1955, susţin unele surse. Istoricul Eugen Denize afirmă, însă, că ea continua să funcţioneze şi în 1957, figurând printre cele 11 limbi străine în care se emitea: rusă, engleză, franceză, italiană, spaniolă, germană, turcă, farsi (persană), idiş, greacă şi sârbă.

În 1952, Radio Bucureşti a reînceput să emită în limba italiană, prin vocea simpaticilor italieni Ugo Merolla şi Sanguinetti, apoi cu elanul tineresc de atunci şi talentul lui Florin Velcu. “Programele au început în 1952, câte trei emisiuni de o oră pe zi”, îsi aminteşte dl. Velcu.

În 1955 putem data începutul emisiunilor în portugheză. Primii realizatori au fost doi cetăţeni portughezi, în colaborare cu tânăra studentă Angela Mocanu. În scurt timp au intrat în echipa de la Radio Bucureşti soţii José şi Tereza Ramos, care imediat după Revoluţia Garoafelor Roşii, din 1974, s-au repatriat.

Începuturile Serviciului Spaniol se situează la 15 martie 1955, orele 20:00, ora României. La originea emisiunilor în spaniolă s-a aflat, practic, Hortensia Roman (mama viitorului premier Petre Roman, primul prim-ministru de după căderea regimului comunist). Doamna Roman era refugiată politic la Bucureşti după Războiul civil din Spania.

Secţia Sârbă a început în 1956 cu preotul Ghena Petrov. Emisiunea, care avea ca ţintă ceea ce în epocă era numit regimul deviaţionist titoist, s-a transformat, în anii ’60, ca urmare a schimbării de atitudine a Bucureştilor, într-o ”punte a prieteniei româno-iugoslave”.

La 15 iulie 1957 s-a înfiinţat Secţia Turcă, între numele “fondatoare” aflându-se doamna Melike Roman. Emisiunile în turcă au încetat la 27 martie 2004, odată cu emisiunile în bulgară, greacă, maghiară şi portugheză.

La 17 septembrie 1957 a răsunat prima dată în eter anunţul “Aici Radio Bucureşti” în limba persană, cu ajutorul direct şi inimos al familei de refugiaţi Saidi Masud. În primăvara anului 2000, emisiunile respective au încetat dintr-o cauză obiectivă – lipsa totală a “noului val” de vorbitori de farsi care să-i înlocuiască pe oamenii de radio care au fost alături de ascultători mai multe decenii fără întrerupere!

Secţia Arabă a început să emită pe 5 aprilie 1961 şi a trăit zile de glorie în anii ‘60-’70, când România ducea o politică de cooperare atât cu statele arabe, cât şi cu Israelul, aducându-şi contribuţia la procesul de pace din Orientul Mijlociu. Printre membrii fondatori ai Secţiei s-au aflat Nader Karajoli şi soţia sa, Suleima Samman. Printre cei care au lucrat la Secţia Arabă trebuie neapărat menţionată Mioara Roman.

O broşură de prezentare editată de Radioteleviziunea Română în 1982 prezintă următoarea situaţie statistică referitoare la emisiunile în limbi străine ale Radioului de stat: la nivelul acelui an s-a înregistrat, comparativ cu anul 1961, o creştere a numărului de ore de emisie pe an de la 8570 (514.200 de minute) la 10807 de ore (684.420 de minute), în calcul fiind incluse programele în limbile arabă (120 de minute pe zi), engleză (375 de minute pe zi), franceză (165 de minute pe zi), germană (105 minute pe zi), greacă (60 de minute pe zi), persană (60 de minute pe zi), italiană (120 de minute pe zi), portugheză (60 de minute pe zi), rusă (75 de minute pe zi), română (180 de minute pe zi), sârbă (60 de minute pe zi), spaniolă (270 de minute pe zi), turcă (60 de minute pe zi) şi emisiunea “Turism şi muzică”, un program poliglot conţinând informaţii turistice în limbile engleză, franceză şi germană (30 de minute pe zi).

Un radio liber şi prietenos

După Revoluţia anticomunistă română din decembrie 1989, Radio Bucureşti a devenit Radio România Internaţional, emisiunile au căpătat o cu totul altă menire, echipele au fost întinerite accelerat şi s-au întors cu faţa spre viitor, spre reconectarea României la lumea democratică şi spre refacerea punţilor între românii de acasă şi cei din lume, punţi rupte brutal sau şubrezite voit, hrănite cu neîncredere şi suspiciune de regimul totalitar.

În deceniul 10 al secolului XX s-au conturat, treptat, sub sigla “Radio România Internaţional”, trei canale radiofonice, diferenţiate după auditoriul-ţintă: canalul “În direct România”, destinat românilor din afara graniţelor, canalul “Open Radio”, cu programe în principal în limbi de largă circulaţie internaţională: arabă, chineză (emisiune înfiinţată în 1999), engleză, franceză, germană, italiană, portugheză şi spaniolă (redacţia persană şi-a încetat activitatea din lipsă de personal) şi canalul “Punţi Hertziene”, ale cărui emisiuni s-au adresat în special ţărilor vecine în limbile bulgară, maghiară, ucraineană (emisiuni înfiinţate după 1990 din dorinţa unei mai bune comunicări cu vecinii), alături de producţiile în limbile greacă, turcă, rusă şi sârbă. O altă noutate a fost apariţia emisiunilor în dialectul aromân, în 1991.

Noi limbi de emisie, noi punţi către prieteni

În ziua de 23 martie 1991, RRI începea să emită programe în dialectul aromân pentru comunităţile de aromâni din Balcani, dar nu numai. Se relua într-o forma nouă o adâncă legătură spirituală pe care vicisitudinile vremurilor mai vechi sau mai noi o întrerupsese.

Emisiunile în limba maghiară au debutat la 14 august 1993, pe fondul unei nevoi acute pentru România şi Ungaria de a trece peste problemele comune, istorice mai ales, pentru a construi împreună viitorul european şi euroatlantic al celor două state foste comuniste aşezate de istorie unul lângă celălalt. Ultima emisiune în maghiară a fost difuzată de Radio România Internaţional la 27 martie 2004.

Emisiuni în limba ucraineană s-au mai difuzat de la Bucureşti în contextul ultimului război mondial, dar adevărata zi de naştere a emisiunilor în ucraineană este 25 septembrie 1994. Emisiunile au apărut deoarece ucrainenii sunt vecini cu care am avut şi avem de discutat pentru încă mult timp subiecte extrem de interesante.

Emisiunile în limba bulgară au debutat la 1 decembrie 1995, pe fondul evoluţiilor democratice din România şi din Bulgaria după căderea comunismului şi au fost menite să contribuie la apropierea celor două ţări, la strângerea relaţiilor dintre români şi bulgari, la mai buna lor cunoaştere reciprocă. Ultima emisiune de la RRI pentru Bulgaria s-a difuzat tot la 27 martie 2004.

La 1 octombrie 1999, RRI a început să producă emisiuni în limba chineză. Echipa a beneficiat de colaborarea unor chinezi stabiliţi în România, iar o mare contribuţie la formarea profesională au avut-o experţii pe limba chineză – Yang Shunxi, fost profesor de română la Universitatea din Beijing, dar şi colegii noştri de la Radio China Internaţional, secţia de limba românâ Li Jiayu şi Shen Qinchen.

Dinspre prezent spre viitor

În 2004 RRI s-a reorganizat sub forma a două posturi de radio pentru străinătate, Radio România Internaţional 1, care emitea nonstop programe în limba română, dar şi programe în dialectul aromân, şi Radio România Internaţional 2, care emitea programe în 10 limbi străine: arabă, chineză, engleză, franceză, germană, italiană, sârbă, spaniolă, rusă şi ucraineană. Posturile au personal tehnic şi economic comun.

Conform unei decizii a Consiliului de Administraţie al SRR, la sfârşitul lunii martie 2004 au încetat emisiunile RRI în limbile bulgară, greacă, maghiară, portugheză şi turcă şi a fost înfiinţat un Grup Multimedia, destinat producţiilor online şi coproducţiilor radiofonice internaţionale, în parteneriat.

RRI în secolul reţelelor sociale

RRI acoperă zone întinse din Europa, ca şi largi zone urbane din cele două Americi, Orientul Apropiat, Asia, nordul Africii, Australia, prin programe difuzate în unde scurte (analog şi digital/DRM-Digital Radio Mondiale, 37 de ore pe zi) şi prin Internet, la rri.ro şi romaniainternational.radio (toate programele, live streaming 54 de ore pe zi, respectiv on demand, 7 zile, circa 25 de ore de programe pe zi).

Programele RRI pot fi urmărite şi pe aplicaţiile pentru Android şi iOS Radio Romania International şi Radio Romania International II, descărcabile de pe site-ul RRI sau din Google Play şi App Store. RRI poate fi recepţionat pe platforma online Seenow şi prin TuneIn, ca şi pe Radio Garden. Programe şi conţinuturi jurnalistice RRI sunt preluate de parteneri on air sau online din România, Republica Moldova, Ucraina, Germania, Austria, Italia, Australia, Cuba etc.

RRI foloseşte intensiv reţelele de socializare, ca şi site-uri şi platforme de partajare de conţinut multimedia: Facebook, Twitter, YouTube, Instagram, LinkedIn, Google+, Flickr, Pinterest, SoundCloud, Tumblr, Vimeo, Dailymotion, Sina Weibo, VKontakte.

Programele în română sunt disponibile pe telefonul fix şi mobil în România, Italia, Spania, Marea Britanie, Franţa şi SUA prin platforma AudioNow. Programele în engleză, spaniolă, chineză şi dialect aromân sunt disponibile pe telefonul fix şi mobil în SUA, iar cele în spaniolă în SUA şi Mexic, tot prin intermediul AudioNow.
Unii angajaţi şi colaboratori sunt bilingvi sau vorbitori nativi, ceea ce a adus plusvaloare emisiunilor RRI. Postul încurajează stagiile de practică, bursieri, practicanţi, voluntari, stagiari din Spania, Germania, Italia, Austria, Portugalia, Franţa, China specializându-se la RRI.

RRI 1 – “În direct, România”

Postul RRI 1 propune zilnic, din martie 2001, sub genericul “În direct, România”, un flux nonstop de emisiuni pentru comunităţile româneşti de peste hotare. Emisiunile proprii în limba română sunt completate cu preluări de la posturile interne ale SRR şi de la Redacţia Teatru, cu emisiuni specializate destinate militarilor şi jandarmilor din teatrele de operaţiuni externe, ca şi marinarilor români din lume, rezultând o ofertă 24/24 pentru românii de peste hotare.

Sinteza este difuzată 24 de ore din 24 via satelit, pe Internet, respectiv pe unde scurte, analogic (spre Europa Centrală, de Sud şi Occidentală, Coasta de Est a SUA, respectiv Israel), timp de 10 ore pe zi.

RRI 1 emite zilnic, 24 de ore din 24, programe în limba română, dar şi 3 emisiuni de câte 30 de minute în dialectul aromân, totalizând circa 9300 de ore pe an.

RRI 2 – “Punţi radiofonice”

RRI 2 realizează şi transmite spre difuzare programe în 11 limbi străine: arabă, chineză, ebraică, engleză, franceză, germană, italiană, sârbă, spaniolă, rusă şi ucraineană, totalizând peste 25,5 ore pe zi. Altfel spus, alte peste 9300 de ore pe an. Ca o noutate, de la 29 octombrie 2017 RRI realizează o emisiune săptămânală în limba ebraică, destinată evreilor originari din România şi urmaşilor acestora, ca şi tuturor vorbitorilor de ebraică din lume interesaţi de România.

Istoria unei prietenii fără vârste şi fără graniţe

Toată această istorie a emisiunilor româneşti pentru străinătate nu ar fi existat, însă, fără ca munca noastră jurnalistică să ajungă în casele dvs. şi, mai ales, fără să vă placă.

Toată această muncă jurnalistică nu ar fi avut rost dacă, după 1989, nu v-am fi convins, prin emisiunile noastre, că România este o ţară care se normalizează după lungul somn totalitar, că România revine, poate prea lent uneori, acolo unde este logic să fie, în Europa.

Un semn că v-am convins este şi faptul că aţi participat, întotdeauna în număr mare, la concursurile noastre de cultură generală, organizate de-a lungul ultimilor 20 de ani. Răspunsurile dvs. la întrebările concursurilor RRI ne-au dovedit că vă interesează realmente informaţiile despre locurile, istoria şi oamenii României.

Cei care au câştigat sejururi în România – prieteni ai noştri din Germania, SUA, Franţa, Marea Britanie, Rusia, Brazilia, Italia, Ucraina, Belgia, Spania, Austria, China, Irlanda, Danemarca, Olanda, Belarus, Maroc, Suedia, Serbia, Turkmenistan, Algeria – au venit ca prieteni şi ascultători ai RRI şi, fără excepţie, au plecat ca prieteni ai României! Iar istoria acestei prietenii solide continuă!