Propuneri de noi reglementări pe piaţa agricolă europeană
Un subiect sensibil pentru fermieri este cel al volatilitatii
preturilor. In prezent, agricultorii sunt striviti intre marile lanturi de
magazine, cu o putere de negociere net inferioară, si marile corporatii care
vand inputuri, precum semințe și îngrăşăminte.
admin, 29.03.2018, 10:00
Un subiect sensibil pentru fermieri este cel al volatilitatii
preturilor. In prezent, agricultorii sunt striviti intre marile lanturi de
magazine, cu o putere de negociere net inferioară, si marile corporatii care
vand inputuri, precum semințe și îngrăşăminte.
Dificultatea pe care fermerii europeni o întâmpină pe piețele
agricole, din cauza raportului dintre creșterea producției din anumite sectoare
și prețuri diminuate considerabil și a practicilor comerciale neloiale din
cadrul lanțurilor de aprovizionare a alimentelor, grupul PPE din Parlamentul
European a solicitat Comisiei Europene impunerea legislației existențe și
punerea în aplicare, a unui cadru de reglementare eficient pentru a proteja
interesele agricultorilor în cadrul lanțului de aprovizionare cu alimente.
Criza din agricultura europeană, poate fi depasita printr-o relație
echilibrată între producătorii agricoli, procesatori și sectorul comercial.
Agricultura rămâne un important segment de dezvoltare pentru țările membre,
printre care și România, a spus eurodeputatul Marian-Jean
Marinescu, vicepreședinte al grupului PPE: Se discuta foarte mult de aceste aspecte noua propunere pe care
Comisia o va prezenta la sfârșitul lunii mai începutul lunii iunie pentru cred
ca și acea propunere va include referiri pe acest subiect. Lanțul de la
lucrător pana la beneficiar in sectorul agricol pentru ca sunt foarte multe in
primul rand discuții și in al doilea rand lucruri care pot fi îmbunătățite in
acest lanț. Referitor la situația din Romania eu cred ca primul lucru pe care
ar trebui sa l facă agricultorii este sa se asocieze pentru a mari puterea de
negociere mai ales cu marile magazine, trebuie neaparat făcut acest lucru și
cred ca statul trebuie sa se implice in acest proces pentru ca deocamdată este
dificil exista niște mentalități bazate pe niște lucruri care s-au întâmplat in
trecut și atunci trebuie statul cumva sa încurajeze acest lucru pentru ca am
avea toți beneficii. Pe de alta parte sa se organizeze agricultorii astfel
încât sa poată sa-și vândă produsele cu un preț care sa fie profitabil sa nu
fie sub prețul de producție. Pe de alta parte și Uniunea a venit cu ceva
reglementări și trebuie sa vina in continuare cu reglementări ca sa existe un
raport corect între beneficiile vânzătorilor magazinelor și beneficiile
producătorilor, adică sa nu fie un raport exagerat sau chiar sa spunem așa
negativ adică producătorii sa nu aibă niciun beneficiu și vânzătorii sa
aibă un beneficiu și acest lucru sunt convins ca va fi inclusin noua politica agricolă comuna.