Redistribuirea locurilor în PE după Brexit
Începând cu legislatura 2019-2024, România va reveni la un număr de 33 de mandate în Parlamentul European ca urmare a unui raport votat în Comisia pentru Afaceri Constituțional a legislativului european și care va fi agreat ulterior de către Parlament și Consiliul UE. Comisia AFCO a votat redistribuirea locurilor în Parlamentul European deținute de Marea Britanie, în condițiile în care aceasta se va retrage din UE, 27 dintre cele 73 locuri fiind alocate către 14 state începând cu legislatura din 2019-2024, în timp ce 46 de locuri vor fi păstrate de rezervă pentru o eventulă extindere.
Robina Cornaciu, 06.02.2018, 13:58

Astfel, componența Parlamentului Europena în următoarea legislatură va scădea la 705 eurodeputați.Franța, Spania, Italia și Olanda vor câștiga cele mai multe locuri, astfel: Franța (de la 74 la 79), Spania (de la 54 la 59), Italia (de la 73 la 76), Olanda (de la 26 la 29). Alte state cărora li s-au alocat locuri suplimentare sunt: Irlanda (de la 11 la 13), Danemarca, Estonia, România, Polonia, Austria, Slovacia, Finlanda și Suedia primind câte un loc.
Eurodeputatul Claudia Țapardel membru în Comisia pentru Afaceri Constituționale, explica importanța acestui moment pentru România: Am reușit să obținem acest mandat în plus pentru România pentru următoarea perioadă legislativă 2019-2024. Ca să se înțeleagă foarte bine și contextul în care am reușit să obținem acest loc în plus pentru România: în contextul ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, dar și în contextul faptului că trebuia stabilită compoziția Parlamentului European pentru următoarea legislatură a existat un raport în Parlamentul European în care s-a stabilit numărul de locuri care va reveni fiecărui stat membru în următorul legislativ. Nu a fost ușor să obțin acest loc pentru România, întrucât în varianta inițială, cea propusă de raportori, nu exista un loc în plus pentru România. Această repartiție s-a făcut pe baza redistribuirii a unui număr din locurile deținute de Marea Britanie. S-a considerat că o parte poate fi redistribuită statelor membre, iar cealaltă parte a rămas de rezervă pentru a fi redistribuită în eventualitatea unor noi integrări în Uniunea Europeană.