În 2017, absobție de 1,55 miliarde de euro a fondurilor europene în România
La întâlnirea de
lucru cu conducerea Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale de la nivel
central, regional şi judeţean, a fost analizat bilanțul anului 2017 privind
absorbția fondurilor europene, precum și previziunile pentru anul 2018
referitor la atragerea fondurilor alocate României de Uniunea Europeană prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală
2014 – 2020 (PNDR 2020).
Ștefan Rancu, 12.12.2017, 12:34
La întâlnirea de
lucru cu conducerea Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale de la nivel
central, regional şi judeţean, a fost analizat bilanțul anului 2017 privind
absorbția fondurilor europene, precum și previziunile pentru anul 2018
referitor la atragerea fondurilor alocate României de Uniunea Europeană prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală
2014 – 2020 (PNDR 2020).
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre DAEA,
alături de secretarul de stat Alexandru POTOR și de secretarul general
Constantin APRODU, au apreciat faptul că, în 2017, au fost absorbiți 1,55
miliarde de euro din fondurile europene.
Procesul de simplificare a accesării și implementării
PNDR 2020, îmbunătățirea permanentă a procedurilor interne și corelarea lor cu
legislația europeană și națională în vigoare a fost un alt subiect abordat la
întânire.
Secretarul de stat din MADR, Alexandru Potor a precizat:
Rezultatele sunt unele pozitive în România. Am depășit estimările inițiale care
erau de 1,4 miliarde de euro absorbție din pilonul II, deci sumele care sunt
gestionate din Fondul European Agricol și Dezvoltare Rurală, ajungând la 1,55
miliarde de euro. Au
fost discutate împreună cu colegii de la AFIR, care au fost circumstanțele de
la care am plecat, dificultățile întâmpinate și cum ar trebui să ne pregătim
noi pentru perioada anului 2018. Avem o activitate foarte intensă, încă de acum câteva luni, pentru pregătirea a
ceea ce se va întâmpla în 2018 în privința implementării proiectelor gestionate
de către AFIR și, bineînțeles, a măsurilor delegate către APIA din Fondul
European Agricol și de Dezvoltare Rurală. Am stabilit ce ne dorim să facem în perioada
următoare. Faptul că vom lansa la începutul lui 2018, un pachet foarte
important de alocare financiară, în principal pe măsurile dedicate dezvoltării
fermelor, apoi pe partea de investiții în dezvoltarea sistemului de irigații,
măsura 4.3, care-i corespunzătoare acestui tip de investiții, dar și măsura
4.2, dedicată părții de procesare a producției primare.
Printre problemele care duc la blocaje sau întârzieri
semnificative în absorbția fondurilor, au fost enumerate: derularea procedurilor
de achiziție a bunurilor, serviciilor, lucrărilor, precum și
disfuncționalităților apărute în relația cu furnizorii de mașini și utilaje
care nu livrează, la termenul stabilit, produsele solicitate.