Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava desfășoară un proiect cu finanțare europeană
La Suceava, colaborare între mediul universitar și companii pentru a exploata capacitățile de cercetare și pentru a dezvolta noi produse pentru piață.
Horia Daraban, 10.12.2021, 08:44
Universitatea Ştefan cel Mare din Suceava
desfășoară un proiect cu finanțare
europeană intitulat Centru pentru
transferul de cunoştinţe către întreprinderi din domeniul ICT. Finanțarea vine
prin Programul Operaţional Competitivitate, iar valoarea acesteia este de
aproape 14 milioane de lei. Implementarea inițiativei este așezată pe mai mulți ani. Despre obiective și ce s-a
realizat pana acum, aflăm la rubrica Euranet Plus, de la doamna prof. univ. dr.
Gabriela Prelipcean, director de proiect:
Noi ne-am propus să realizăm un centru de
transfer de cunoștințe între Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava, care
joacă rolul atât de beneficiar cât și organizație de cercetare în cadrul
proiectului, și companii care își desfășoară activitatea în Regiunea Nord -
Est. În primul rând, ne dorim acțiuni de cooperare între organizații de
cercetare și firme. Până în acest moment, am derulat câteva acțiuni
premergătoare, cele legate de identificarea nevoilor de pe piața serviciilor de ICT și a firmelor
care doresc să dezvolte acțiuni în comun cu universitatea noastră. Din
noiembrie 2020, am încheiat șapte contracte subsisdiare cu șase firme din
județele Suceava și Iași, iar prin acestea încercăm să realizăm aceste
acțiuni de cooperare, în sensul în care
se lucrează împreună în cadrul unui proiect și, bineînțeles, prin cercetare
industrială, acest proiect va conduce la rezultate ce țin de lansări pe piață a unor noi produse în perioada următoare.
Cea de
a doua cale pe care ne-am propus-o este cea legată de accesarea
infrastructurii din cadrul organizației de cercetare de către firme, ca urmare
a realizării unei oferte specifice pentru acest domeniu, din cadrul
univeristății. Încercăm să încheiem contracte
cu firme care doresc să acceseze
servicii, să acceseze infrastructuri, să acceseze echipamente, tocmai pentru a
dezvolta noi produse.
Care este orizontul temporal al proiectului de
la universitatea suceveană?
Contractul a fost încheiat în iunie 2018 și
durează până în iunie 2023. Mergem mai departe prin crearea acestui centru de transfer de cunoștințe, iar partea de cooperare, care
va fi și parte de sustenabilitate a proiectului, să vină după anul 2023.