Reabilitarea infrastructurii rutiere din județul Harghita
Reabilitarea drumurilor ce leagă Harghita de județele Covasna și Brașov se face cu bani europeni.
Sorin Șchiopu, 05.04.2021, 08:58
Consiliul Județean Harghita a
anuțat, luna trecută, începerea celei mai mari investiții în reabilitarea
drumurilor din județ, printr-un proiect europen.
Este vorba despre drumurile
județene care leagă Harghita de județele Brașov și Covasna.
Președintele
CJ Harghita, Borboly Csaba, a declarat că aceste drumuri județene reprezintă o
șansă de revigorare economică a unor zone rurale isolate și îmbătrânite.
În plus, poate fi o oportunitate
de relansare a turismului în zonă:
Colaborând cu județele
Brașov și Covasna, am căzut de acord să solicităm fonduri europene prin care
vom reabilita trei drumuri județene din Harghita, care leagă județul nostru de
Covasna prin Baraolt și de Brașov prin Cața. Este vorba de 49 de km de drum
județean, valoarea investiției va fi de 98 de milioane de lei. Acestea drumuri
trec prin zone cu obiective turistice și monumente istorice, de la care
așteptăm o dezvoltare economică.
Lucrările
de reabilitare urmează să se desfășoare în mai multe etape și vizează drumul
județean 131 la granița dintre județul Covasna și comuna harghiteană Sânpaul,
drumul județean 133, de la intersecția DJ137A cu DJ131 până la intersecția cu
Sânpaul, vizând localitățile Ulieș, Ighiu, Daia, Orășeni, Petreni, Sânpaul,
urmând apoi drumul județean 137A lângă Tăureni, drumul județean DJ137, de la
intersecția sa până la limita cu județul Brașov.
Proiectul
are o valoare totală de peste 124 de milioane de lei, iar perioada de
implementare este de 87 de luni.
Fondurile
sunt asigurate prin Programul Operațional Regional, contribuția CJ Harghita
fiind de aproape 6,6 milioane de lei.
Autoritățile
harghitene consideră că este o investiție importantă nu doar pentru județul
Harghita, ci și pentru dezvoltarea întregii regiuni întrucât va conecta
localități cu mare potential turistic și va facilita schimburile economice și
culturale.