Model European Union – probleme de interes european, în dezbaterea studenților de la Iași
Tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 30 de ani au posibilitatea de a dezbate subiecte de interes european, în cadrul unui proiect intitulat Model European Union
Horia Daraban, 22.03.2021, 08:31
Importante, proiectele cu finanțare europeană, indiferent de domeniile vizate. Dincolo de acestea, însă, benefice sunt și inițiativele ce aduc în față modul în care funcționează instituțiile europene, care, prin deciziile luate, influențează viața cetățenilor din Uniunea europeană. Un astfel de exercițiu urmează să se desfășoare cu ajutorul studenților, la Iași. La rubrica Euranet Plus de astăzi, repere ale evenimentului avem de la Bianca Lazăr, director al Departamentului Proiecte al Asociației Studenților de la Drept de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza.
În acest eveniment, Model European Union, se adună tineri între 18 și 30 de ani pentru a dezbate probleme care sunt la nivel european. Aceștia simulează rolurile de parlamentari sau comisari europeni și aduc modificări unor adevărate directive și regulamente pe care anumite persoane numite comisari le aduc în fața lor pentru a fi dezbătute.
Mai exact, cum se va desfășura evenimentul de la Iași prevăzut în perioada 1 – 4 aprilie?
Se vor face două camere pe platforma ZOOM, evenimentul este online, iar participanții vor fi împărțiți în Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene. Aceștia vor avea simultan o directivă și un regulament de dezbătut. Prima dată se va dezbate într-o cameră, iar apoi, se va schimba și se va dezbate în cealaltă cameră. Practic, aceștia vor trebui să aducă argumente, în funcție de țara sau de partidul din care fac parte, pentru a modifica acel regulament, pentru a-i aduce anumite schimbări și pentru a-l îmbunătăți în funcție de dorința lor – ori a țării ori a partidului respectiv.
De ce e important să știm cum funcționează instituțiile europene și ce decizii iau?
Este destul de important să știm cum funcționează ele deoarece noi trăim în aceste locuri și, în viitor, poate unii dintre noi vor fi la conducere și este nevoie să cunoască cum funcționează legislația europeană.
Nu este prima ediție a evenimentului.
Este a cincea ediție. Prima ediție a a vut loc în anul 2017, la inițiativa unor studenți de la Drept și, din 2017 până în prezent, noi tot dezvoltăm această idee.