Investiții didactice și productive la Universitatea de Șt. Agricole și Medicină Veterinară din Cluj
Patru proiecte cu cofinanțare europeană sunt implementate la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca. Proiectele vizează obținerea de alimente sănătoase și infrastructura educațională.
Dan Horea, 26.02.2021, 08:17
Milioane de euro pentru
investiţii didactice şi productive la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi
Medicină Veterinară din Cluj-Napoca.
Prorectorul
USAMV, prof.univ.dr. Cornel Căţoi:
Avem în implementare patru proiecte de
infrastructură, dintre care două sunt centre de transfer tehnologic, la care
cofinanţarea noastră e de 50%. Fiecare proiect beneficiază de circa 6 milioane
Euro din fonduri europene şi 6 de la noi. Sunt două centre, dintre care unul e
concentrat pe industria alimentară, aditivi, suplimente naturale, iar celălalt
pe suplimente furajere pentru animale – astfel încât în hrana omului să ajungă
alimente sănătoase – la care se adaugă servicii de transfer tehnologic pentru
medicii veterinari şi crescătorii de animale.
Celelalte două proiecte sunt pe
infrastructură educaţională. Un centru se va construi în zona Hoia, lângă
Muzeul Etnografic şi cuprinde o parte educaţională privind creşterea
animalelor, biodiversitate şi peisagistică. Va fi o infrastructură deschisă
colaborării cu mediul socio-economic şi chiar vizitatorilor, pe partea de
agrement. Cealaltă infrastructură educaţională va fi construită la Jucu, unde
vom avea o clinică veterinară pentru cabaline, care se va ocupa şi de
ameliorarea raselor de cai pentru sport şi agrement. Intre preocupări se
vor număra medicina sportivă şi recuperarea animalelor, plus anexe pentru
anatomie patologică, furajare şi laboratoare.
Aceste două proiecte de
infrastructură sunt finanţate în mare parte din fonduri europene, fiecare cu
cca 30 milioane lei. Iniţial era vorba de câte 8 milioane Euro, dar sumele au
fost diminuate. Oricum, USAMV va cofinanţa cu 10 milioane de lei şi aceste
investiţii. La două dintre proiecte sunt eu director, la altul este decanul de
la Zootehnie iar la cel de-al patrulea director este prorectorul care se ocupă
de cercetare. La întocmirea proiectelor am lucrat cu echipe extinse, care au
realizat studiile de fezabilitate. In plus, am beneficiat de serviciile unor
firme de consultanţă care ne-au ajutat să întocmim documentele astfel încât să
câştige competiţia.