Proiecte în județul Ilfov
Localitățile din jurul Bucureștiului se dezvoltă cu ajutorul fondurilor comunitare.
Sorin Pavel, 07.12.2020, 08:59
Recent s-au semnat 4 contracte de finanțare REGIO. Este vorba despre două proiecte de construcție a unor unități de
învățământ și alte două proiecte prin care vor fi achiziționate autobuze
electrice destinate transportului public.
Proiectele de la Chiajna au ca scop îmbunătățirea accesului la
educație precum și a calității și atractivității acesteia.
Simona Curpăn – șeful departamentului promovare regionala și
investiții de la Agenția de Dezvoltare Regională București- Ilfov:
Mai concret, cele două
proiecte vizează construcția de la zero a unei școli și a unei grădinițe în
localitatea Dudu, comuna Chiajna, județul Ilfov.
Cele două proiecte vor
primi finanțare prin POR 2014- 2020- axa prioritară 10- îmbunătățirea
infrastructurii educaționale.
Beneficiari direcți ai
celor două proiecte sunt aproximativ 200 de preșcolari și o mie de școlari din
comuna Chiajna.
Construirea grădiniței costă 9 milioane 400 de mii de lei din care
valoare nerambursabilă- 7 milioane de lei.
Investiția pentru realizarea școlii, care include construirea unei
săli de sport și amenajarea unui spațiu pentru cabinetul medical școlar, se
ridică la aproape 35 de milioane de lei din care 34 de milioane 200 de mii-
bani europeni.
Celelate două proiecte au ca scop reducerea emisiilor în zonele
urbane și încurajarea mobilității durabile prin imbunătățirea accesibilității
modurilor de transport prietenoase cu mediul, mai spune Simona Curpăn:
Alte două proiecte pentru
care s-a semnat contractul de finanțare de curând vizează îmbunătățirea
transportului public din regiunea București- Ilfov. Au fost depuse două
proiecte de către parteneriatul format din orașul Chitila, comuna Mogoșoaia,
orașul Buftea și Primăria Municipiului București.
Proiectele au ca obiectiv
dezvoltarea unui sistem de transport public ecologic care să determine
reducerea emisiilor de carbon. Prin cele două proiecte
vor fi achiziționate 12 autobuze electrice care vor opera pe ruta liniei R36:
Străulești- Mogoșoaia- Buftea. Pe lângă obiectivul legat
de protecția mediului se urmărește de asemenea și creșterea numărului de
pasageri și încurajarea transportului public.
Valoarea proiectelor se ridică la aproape 32 de milioane de lei
din care 26 de milioane 800 de mii de lei- fonduri europene nerambursabile.