STAR, un proiect pentru accesul tinerilor pe piaţa muncii
Găsirea unui loc de muncă după terminarea școlii reprezintă o adevărată provocare pentru elevi. Două asociaţii din Craiova şi o asociaţie din Portugalia derulează în următorii doi ani proiectul STAR
Andrada Cojocaru, 15.10.2020, 08:04
Prin proiectul STAR- Știu,
acționez, reușesc prin stagii de practică! Asociația mereu pentru Europa din
Craiova, împreună cu partenerii de proiect, își propune să faciliteze trecrea de
la educație la piața muncii pentru 185 de elevi și angazarea a cel puțin 39
dintre aceștia.
Detalii ne oferă Valeria
Leferman- manager de proiect:
În prezent am început
activitatea de selectare a elevilor care
provin de la Școala Postliceală Sanitară CHRISTIANA din an terminal.
Elevii vor avea următoarele
beneficii:
Vom identifica entități relevante din
domeniul sănătății și a asistenței psihopedagogice cu care se vor încheia
parteneriate pentru realizarea stagiilor de practică obligatorii, conform
planului de învățământ. Astfel elevii vor putea să dobândească competențe practice
și vor fi puși în situații reale de muncă la un potențial angajator. 60 de elevi
cu posibilități materiale reduse vor primi burse pe parcursul derulării
stagiilor de practică.
Dorim să realizăm informarea coordonată,
în ambele sensuri, pentru adaptarea ofertei școlare la cerințele pieței muncii,
astfel încât elevii să dobândească cunoștințe competente care să le crească
șansele de angajare.
Tot în acest scop, în cadrul proiectului
au fost prevăzute servicii de consiliere și orientare profesională a elevilor,
care vor beneficia de un proces complex de asistență specializată de către
consilieri, într-un moment important al traseului lor educațional și
profesional.
Cele mai atractive activități pe care
le-am gândit sunt organizarea a patru programe de internship în Portugalia, cu
durata de o săptămână, la care vor participa 40 de elevi și organizarea a trei
tabere de dezvoltare personală pentru 60 de elevi în Romania.
Experții implicați în acest proiect vin
din partea partenerului portughez care are o experiență bogată și metode moderne
de lucru, asigurând o experiență plăcută și deosebită pentru elevi.
Activitățile vor fi
facilitate de experți cu experiență în domeniul sănătății și asistenței
psihopedagogice, dar se vor aborda și sisteme secundare – nediscriminare și
dezvoltare durabilă.
Acestea au ca scop
promovarea ideii de competiție și performanță pentru elevii participanți la
stagiile de practică și creșterea gradului de încredere al angajatorului vis a
vis de capacitățile profesionale ale grupului țintă. Câștigătorii vor fi răsplătiți
cu premii substanțiale în valoare de 30 000 de lei.