Fonduri europene pentru comuna Şag
Administrația comunei Șag aflată la 14 km sud de Timișoara a primit aprobarea pentru un proiect în valoare de 300 de mii de euro din fonduri europene pentru ridicarea și dotarea unui centru medical - social comunitar.
Felicia Ristea, 18.06.2020, 08:31
Două cabinete de medicină
generală, un cabinet stomatologic, un laborator de analize medicale și o sală
social-comunitară vor face parte din centrul care a început să fie ridicat deja
în comuna Șag din județul Timiș ne spune primarul localității, Alin Roșu:
Lucrările efectiv au început acum aproximativ o lună, suntem în lucru iar
la începutul anului viitor spre că finalizăm construcția iar prin luna aprilie,
mai să și dăm drumul acestui centru medical. Suma totală la care se ridică
clădirea împreună cu dotările ce vor veni este de aproximativ 300 de mii de
euro. Vor fi două cabinete de medicină generală, un cabinet stomatologic,
probabil un laborator de recoltare a sângelui pentru analize și o sală
social-comunitară pentru persoanele cu dizabilități și persoanele vulnerabile
din comună cât și din jurul localității. Adică persoanele cu probleme, cu
dizabilități sau persoanele vulnerabile, persoanele vârstnice vor fi consultate
și vor primi o asistență în cadrul acestui centru medical.
Deschiderea acestui
centru este importantă pentru că aici vor putea primi asistență de specialitate
și persoanele cu dizabilități din localitățile apropiate, spune Alin Roșu:
Vă dați seama, în jurul localității avem comunele apropiate și cred că se
ridică la 100 – 150 de persoane cu astfel de probleme în toate localitățile din
jur.
Pe lângă acest proiect,
administrația comunei Șag mai desfășoară și alte lucrări din fonduri europene.
Recent a fost încheiată licitația pentru execuția lucrărilor de extindere a rețelei
de apă și introducerea rețelei de canalizare. Primarul Alin Roșu:
S-a finalizat licitația pentru execuție, este în analiză la financiar
urmând să se finalizeze, să se dea câștigătorul licitației și sper ca în 2 luni
să înceapă și lucrările.
Comuna Șag, ce are în
prezent aproximativ 3 mii de locuitori, este ridicată pe vatra unei așezări ce
datează de milenii. Conform cercetărilor arheologice şi a unor obiecte găsite
în râul Timiş şi a valului roman descoperit pe teritoriul comunei se pare că
nucleul așezării datează din mileniile V – IV î.e.n. Prima atestare documentară
a Şagului se regăseşte în dijmele papale din 1332, sub numele de Sad, de
origine sârbeasca.
Îndiguirile repetate ale
Timişului de la mijlocul anilor 1700 și, ultimele, la începutul anilor 1900, fac
ca localitatea să fie protejată în faţa inundaţiilor şi pe cale de consecinţă
duc la o creştere spectaculoasă a agriculturii, tradusă şi printr-o bunăstare
ridicată a oamenilor.