Reabilitarea drumurilor județene din Ialomița
Chiar dacă epidemia de coronavirus a încetinit sau amânat unele proiecte, altele continuă iar la sfârşitul crizei investițiile vor fi finalizate.
Sorin Pavel, 03.04.2020, 08:31
Chiar dacă epidemia de coronavirus a încetinit
sau amânat unele proiecte, altele continuă iar la sfârşitul crizei investițiile
vor fi finalizate.
Vorbim astăzi despre reabilitarea drumurilor
județene din Ialomița.
În acest moment există contracte de finanțare
semnate pentru refacerea a circa 230 de kilometri din totalul de 507 kilometri
de drumuri județene.
Finanțarea este asigurată atât din fonduri
europene cât şi prin programul național de dezvoltare locală.
Investițiile sunt în diferite stadii, unele sunt
în procedură de achiziție publică altele sunt deja în execuție, spune
preşedintele Consiliului Județean Ialomița, Victor Moraru:
Cu privire la proiectele care sunt cu finanțare europeană pot să
vă spun că în cadrul Programului Operațional Regional avem în acest moment un
proiect în execuție şi anume modernizarea drumului județean 302 Drăgoiesti-
Roşiori- Movilița- Dridu, DJ 1o1- localitățile Dridu- Fierbinți Târg până la
limita cu județul Ilfov şi DJ 1o1- localitățile Dridu- Jilavele şi DJ 402 de la
limita cu județul Călăraşi până la Sineşti. Este un proiect cu o valoare de 25
de milioane de euro, a fost semnat contractul de execuție după ce s-au parcurs
toate procedurile şi acum suntem în execuție.
Un alt drum modernizat din bani europeni va lega
județele Călăraşi şi Buzău.
Un alt drum județean care este finanțat în cadrul Programului
Operațional Regional cu o valoare de 26 de milioane de euro se referă la DJ 306
care face legătura între județele Călărasi şi Buzău şi traversează localitățile
Albeşti- Andrăşeşti- Gheorghe Doja- Reviga- Cocora şi iese la limita de județ
cu Buzău.
Victor Moraru speră să acceseze fonduri europene
şi în viitorul exerciţiu financiar al Uniunii Europene:
Aproape jumătate din lungimea drumurilor de la nivelul județului
Ialomița la acest moment este contractată, lucrăm pentru noul cadru financiar
2021- 2027 pentru cealaltă jumătate de drumuri pe care o mai avem de modernizat
şi sperăm că noul cadru financiar să finanțeze în continuare infrastructura
drumurilor din județul Ialomița.