Un proiect comun româno-bulgar, cu finanţare europeană, va fi derulat la începutul anului viitor
În cadrul acestui proiect, vor fi achiţionate 150 de biciclete electrice care vor putea fi folosite de pasionaţii drumeţiilor montanepe trasee din zona transfrontalieră.
Andrada Cojocaru, 12.12.2018, 10:16
În cadrul acestui
proiect, vor fi achiţionate 150 de biciclete electrice care vor putea fi
folosite de pasionaţii drumeţiilor montanepe trasee din zona transfrontalieră.
Dacă omul gospodar îți face iarna car și vara sanie,
iubitorii de drumeții montane iși achiziționează din timp biciclete electrice
cu bani europeni. 150 de astfel de biciclete vor fi puse, începând cu anul
2019, la dispoziția locuitorilor din sudul României și nordul Bulgariei.
Cu detalii Sivia Hanc, coordonator de proiect: Proiectul Aventura comună pe cărările montane este
finanțat în cadrul programului INTERREG VA Romania Bulgaria, are o perioadă de
implementare până în 2020. Parteneri in cadrul proiectului sunt Asociația
Română pentru Industrie Electronică și Softwere, filiala Oltenia, Agenția
pentru dezvoltare regională și centrul
de afaceri Vidin și Agenția pentru dezvoltare
regională și centrul de afaceri
2000 din Montana Bulgaria. Fiecare dintre cei trei parteneri vor primi câte 50
de biciclete electrice montane pe care le vom da operatorilor din județul
Mehedinți, în Romania și Vidin și Montana în Bulgaria.
În cadrul acestui proiect se vor elabora trei studii
pentru identificarea tipurilor de trasee pentru bicicletele electrice montane,
trasee cu grade diferite de dificultate, se va elabora o strategie de marketing
comuna pentru traseele identificate, se vor organiza trei seminarii, unul în
România și două în Bulgaria, cu toate părțile interesate, din aria proiectului
pentru promovarea noului produs și pentru selectarea operatorilor de biciclete
electrice montane. De asemenea, se vor organiza două traning-uri comune, pentru
prezentarea și întreținerea bicicletelor către operatorii selectați, vom organiza tururi comune pentru promovarea
turismului cu bicicletele electrice montane pe traseele identificate de
studiile realizate, în Mehedinți,România, Vidin și Montana din Bulgaria.