Îmbunătăţirea asistenței medicale de urgență în Regiunea Centru, cu fonduri europene
În ultima zi a lunii octombrie s-a semnat unul dintre cele mai importante contracte de finanțare prin Programul Operațional Regional 2014-2020 la nivelul Regiunii Centru.
Sorin Șchiopu, 14.11.2018, 10:16
În
ultima zi a lunii octombrie s-a semnat unul dintre cele mai importante
contracte de finanțare prin Programul Operațional Regional 2014-2020 la nivelul
Regiunii Centru.
Este
vorba de contractul pentru proiectul Inspectoratului General pentru Situaţii de
Urgenţă (IGSU), intitulat Îmbunătăţirea capacităţii de intervenţie la
urgenţele medicale – Regiunea Centru, prin care se vor achiziţiona 211
ambulanţe de diferite tipuri şi vor fi operaţionalizate şase echipaje de
intervenţie, câte unul în fiecare judeţ al regiunii.
Finanţarea
este asigurată prin Axa Prioritară 8 a programului REGIO, Obiectiv Specific 8.2
– Ambulanţe, valoarea totală a cererii de finanţare fiind de peste 87 milioane
lei, din care mai mult de 61 milioane lei provin din Fondul European de
Dezvoltare Regională (FEDR), restul fiind reprezentat de contribuția
beneficiarilor fiind menţinută proporţia de 70% fonduri europene nerambursabile
şi 30% fonduri proprii. Implementarea proiectului este prevăzută a se finaliza
în data de 30 septembrie 2020.
Echipamentele
achiziţionate în cadrul acestui proiect vor fi distribuite în fiecare judeţ din
regiune.
Județul
Mureș, spre exemplu, va primi 46 de autospeciale, cele mai multe, 17, ajungând
la Serviciul Județean de Ambulanță .
Vor
mai ajunge în județ o ambulanță pentru transportul pacienților cu risc
biologic, o unitate de suport pentru accidente colective și ambulanțe pentru
acces în zone foarte greu accesibile, a precizat pentru Radio Tîrgu Mureș,
directorul ADR Centru, Simion Crețu: Acum se achiziționează autospeciale diverse pentru dotarea serviciilor
județene de ambulanțe. Practic, are loc o înnoire a parcului auto al acestor
servicii, cu resurse europene la standarde moderne, cum autoritățile publice
locale nu ar fi putut să asigure, din fonduri proprii sau numai din resursele
bugetului de stat. Acest concept și ideea acestor practici s-a născut în urmă
cu circa 15 ani chiar în Regiunea Centru și, datorită relevanței și a importanței
sale s-a extins, prin preluare în toate regiunile României, devenind un
obiectiv de nivel național.
Acest proiect este un continuator al
celor trei iniţiative similare, implementate în Regiunea Centru între anii 2007
şi 2015, prin care au fost achiziţionate zeci de echipamente pentru dotarea a
mai mult 40 de unităţi mobile pentru intervenţii în situaţii de urgenţă, la
nivel judeţean, proiecte a căror valoare totală a depăşit suma de 63 milioane
lei.