UE și China au semnat o declarație comună în care avertizează asupra războaielor comerciale
Tensiunile privind situatia comerțului la nivel global s-au accentuat după ce partenerii Statelor Unite au inceput să ia măsuri ca răspuns la politica Washingtonului de a introduce taxe vamale la importuri.
Sorin Pavel, 24.07.2018, 16:08
Tensiunile
privind situatia comerțului la nivel global s-au accentuat după ce partenerii
Statelor Unite au inceput să ia măsuri ca răspuns la politica Washingtonului de
a introduce taxe vamale la importuri.
Lumea
are nevoie de o reformă a comerțului, nu de confruntări, afirma președintele
Consiliului European, Donald Tusk cu ocazia summitului Uniunea Europeană-
China. Tusk a solicitat atât Chinei cât și Statelor Unite și Rusiei să nu
distrugă ordinea mondială ci sa o îmbunatațească.
La
rândul său, europarlamentarul Iuliu Winkler, raportor pentru legislativul european
în domeniul relațiilor comerciale cu China spune că reuniunea a fost un succes,
dar unul limitat din punct de vedere al comerțului internațional:Cred
că acele angajamente pe care partea chineză le-a făcut în privința colaborării
in Organizația Mondială a Comerțului, în privința sprijinirii comerțului global
liber si neîngrădit de taxe și taxe vamale și tarife, în privința colaborării
în contextul în care avem o perioadă tulbure a comerțului global, toate acestea
sunt foarte frumoase, deci ar fi bine ca ele, aceste angajamente, să fie urmate
și de acțiune concretă. Vedem o mare distanță între angajamentele politice la
nivelul partenerului chinez și activitatea concretă, care sa aibă efecte
benefice asupra companiilor europene prezente pe piața chineză.
Nici
șeful Comisiei Europene, Jean Claude Juncker nu s-a arătat prea încântat de
faptul că in 2o17 investițiile europene de 6 miliarde de euro în China, au fost
de 5 ori mai mici decât cele ale Chinei în Europa. Decalaj care reflectă
preocuparea investitorilor europeni cu privire la problemele legislative și
administrative cu care se confruntă companiile străine in China. Opinie
confirmată și de Iuliu Winkler: Din
documentele întocmite anual de către Camera de Comerț Europeană în China vedem
că, din pacate, pe teren, practic condițiile de acțiune, de activitate de zi cu
zi a companiilor europene nu se îmbunătățesc, ci dimpotrivă numărul de piedici
creste. Deci este o distanță foarte mare între declarațiile politice și
realitatea de pe teren. Ca să nu mai vorbim de intreprinderile mici si mijlocii
europene al căror acces este îngreunat evident și de bariera geografică și de
bariera lingvistică. De aceea, în permanență, în dialogul nostru pentru Acordul
de Investiții insistăm pentru situația IMM-urilor europene care trebuie să
poată activa mai ușor și mai liber pe piata chineză.