Europa a marcat 30 de ani de la căderea Zidului Berlinului și de la încheierea Războiului Rece
În urmă cu 30 de ani, întreaga lume asista cu uimire la căderea Zidului Berlinului, fără îndoială cel mai cunoscut simbol al Europei postbelice divizate, ce a marcat încheierea de facto a Războiului Rece și începutul sfârșitului pentru URSS
România Internațional, 17.01.2020, 17:29
În urmă cu 30 de ani, întreaga lume asista cu uimire
la căderea Zidului Berlinului, fără îndoială cel mai cunoscut simbol al Europei
postbelice divizate, ce a marcat încheierea de facto a Războiului Rece și
începutul sfârșitului pentru Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste (URSS). Sfârșitul
aparent al conflictului ideologic aflat la baza Războiului Rece a impulsionat
un val de democratizare care începuse, de fapt, la nivel global în timpul
anilor 1970.
La 30 de ani de la căderea Zidului Berlinului,
declinul democratic înregistrat în Europa este simptomatic pentru o tendință
mai amplă la nivel mondial, surprinsă de Freedom House: în 2018, raportul Freedom
in the World 2019 a semnalat cel de-al 13-lea an consecutiv de regres sub
aspectul libertății globale, concluzionând că democrația este în declin.
Cu toate acestea, predicția sumbră privind
triumful autoritarismului iliberal nu este cu nimic mai inevitabilă decât era,
în urmă cu trei decenii, triumful democrației liberale. Și este de datoria
Uniunii Europene, prin puterea sa normativă, să își asume sarcina deloc ușoară
de a împiedica concretizarea celui mai rău scenariu în acest caz.
Link: http://ier.gov.ro/wp-content/uploads/2019/12/newsletter_nov_2019_en_final.pdf