Conferința de lansare a consultărilor cetățenești privind viitorul Europei
Institutul European din România și MAE, prin ministrul delegat pentru Afaceri Europene, au organizat Conferința de lansare a consultărilor cetățenești privind viitorul Europei.
România Internațional, 10.05.2018, 12:54
Institutul European din România (IER) și Ministerul Afacerilor Externe, prin ministrul delegat pentru Afaceri Europene, au organizat pe 9 mai, cu ocazia Zilei Europei, Conferința de lansare a consultărilor cetățenești privind viitorul Europei.
În cadrul evenimentului a fost organizată o consultare interactivă cu cele peste 200 de persoane prezente în Aula BCU. Câteva puncte relevante menționate în cadrul consultării au vizat:
– consolidarea proiectului european şi promovarea setului de valori pe care se fundamentează UE sunt aspectele asupra cărora ar trebui să se concentreze România în perioada în care va deține Președinția Consiliului Uniunii Europene
– direcțiile strategice pe care România ar trebui să le promoveze sunt cele legate de: o uniune a coeziunii ca valoare comună: mai unită, mai solidară, mai integrată, mai puternică (82%); o uniune centrată mai mult pe piață (11%); o uniune cu viteze multiple de integrare între statele membre (5%); continuare pe același drum (2%).
Vă rugăm să accesați: http://www.ier.ro/stiri/conferinț-de-lansare-consultărilor-cetățenești-privind-viitorul-europei-live-video.html pentru a urmări înregistrarea conferinței. (autor Tiberiu Nica, Compartimentul Proiecte, Institutul European din România)