Participarea unui expert IER la Model European Union Iași 2018
Asociația Studenților la Drept a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași a organizat a doua ediție a proiectului de simulare a de instituții europene, Model European Union Iași 2018.
România Internațional, 07.05.2018, 10:43
Asociația Studenților la Drept a Universității Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a organizat, în perioada 14-18 martie, cea de-a doua ediție a proiectului său de simularea de instituții europene, Model European Union Iași 2018, în parteneriat cu Facultatea de Drept a UAIC și sub înaltul patronaj al Reprezentanței Comisiei Europene (RCE) în România.
Peste 60 de participanți, majoritatea studenți și masteranzi, din opt țări europene, au avut ocazia de a intra în rolul unor reprezentanți aleși ai Parlamentului European sau în cel al unor miniștri din Consiliul Uniunii Europene, cele două instituții simulate. Temele aflate în centrul acestei ediții au vizat securitatea economică a persoanei, respectiv siguranța publică, și au fost concretizate prin dezbaterea unei directive dedicate contractelor pe piața online și a unui regulament privind înființarea Biroului Procurorului European.
Expertul IER Bogdan Mureșan le-a vorbit participanților despre arhitectura instituțională a Uniunii Europene și despre profilul de actor global al acesteia, raportat la Strategia Globală lansată în 2016. Indiferent de subiect, fie că a fost vorba despre Brexit, șomaj, educație, securitate sau migrație, tinerii au lăsat impresia că sunt uniți printr-o aspirație transversală: răspunsul pentru provocările noastre comune este mai multă Europă și o colaborare mai strânsă între statele membre, îmbinând idealismul normativ cu pragmatismul funcțional.
Vă rugăm să accesați http://www.ier.ro/sites/default/files/pdf/newsletter_martie_2018_ro.pdf pentru articolul complet. (autor Bogdan Mureșan, Biroul Studii și Analize, Institutul European din România)