UE trebuie să fie pregătită să primească noi membri până în 2030
Uniunea Europeană trebuie să fie pregătită să primească noi state membre până în 2030 - afirmă preşedintele Consiliului European, Charles Michel.
Arina Petrovici-Matei, 04.09.2023, 08:09
Cele şase state din Balcanii de Vest – Albania, Bosnia, Kosovo, Muntenegru, Macedonia de Nord şi Serbia – se află în stadii diferite ale procesului de aderare la blocul comunitar. Anul trecut, Republica Moldova şi Ucraina au primit statutul de candidat, iar acum Georgia aşteaptă să primească acelaşi statut.
Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a explicat, în cadrul forumului desfăşurat în Slovenia, că, pentru a adera la blocul comunitar, viitoarele state membre vor trebui să implementeze reforme pentru a asigura independenţa sistemului judiciar, pentru a lupta împotriva crimei organizate şi a corupţiei şi pentru a-şi alinia politica externă cu ţările din blocul comunitar. Totodată, el i-a îndemnat pe toţi aspiranţii să-şi rezolve conflictele bilaterale înainte de a adera la Uniunea Europeană. Trebuie să vă asiguraţi că niciunul dintre conflictele din trecut nu este importat în Uniune, a insistat Charles Michel. Potrivit acestuia, Consiliul European va discuta despre extindere la următoarea sa reuniune.
Totodată, Charles Michel a declarat că pachetul de extindere al Comisiei Europene, care este aşteptat în octombrie, ar putea oferi detalii suplimentare despre integrarea progresivă, care le-ar putea permite viitorilor membri să simtă beneficiile participării depline la unele instituţii şi politici ale Uniunii Europene înainte de a se integra în blocul comunitar.
În acelaşi timp, Charles Michel a afirmat că Uniunea Europeană va trebui să pună în aplicare, la rândul său, unele reforme pentru a fi pregătită pentru extindere.
Zilele trecute, şi președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a transmis un mesaj puternic de prietenie, solidaritate și sprijin pentru Republica Moldova, cu ocazia celebrării a 32 de ani de la dobândirea independenței față de Uniunea Sovietică. În mesajul difuzat pe rețeaua de socializare X, Ursula von der Leyen a salutat faptul că moldovenii au ales libertatea și Europa. Un mesaj de susţinere a venit și din partea președintei Parlamentului European, Roberta Metsola, care a promis că va continua să acorde asistenţă reformelor și drumului Chişinăului în aderarea sa la Uniunea Europeană.