UE: transporturi aeriene cu ajutor umanitar pentru supraviețuitorii cutremurului din Siria
Comisia Europeană a organizat un pod aerian umanitar pentru a trimite Siriei sute de tone de ajutoare, după seria de cutremure devastatoare de la 6 februarie.
Laurențiu Văduva, 01.03.2023, 08:52
Două avioane cu ajutoare de urgență au aterizat duminică la Damasc. Au adus corturi pentru iarnă, echipamente pentru adăposturi și încălzitoare. Au fost doar primele zboruri dintr-o serie de curse aeriene care vor transporta în capitala siriană mijloace de asistență din stocurile umanitare proprii ale Uniunii Europene din oraşul italian Brindisi și din Dubai. Vor fi sprijinite atât zonele controlate de guvernul Siriei, cât și celelalte, prin mobilizarea Capacităţii Europene de răspuns umanitar. În ansamblu, podul aerian umanitar al Uniunii Europene pentru Siria va furniza 420 de tone de asistență, inclusiv 225 de tone din stocurile umanitare proprii ale Uniunii, în valoare de 1,1 milioane de euro.
În plus, 15 țări europene, între care şi România au oferit asistență în natură Siriei ca răspuns la activarea, la 8 februarie, a Mecanismului European de Protecție Civilă. Donațiile includ corturi, paturi, pături, încălzitoare, pachete de igienă, generatoare, alimente, consumabile medicale și multe altele. Ajutorul este livrat persoanelor care au cea mai mare nevoie – atât în zonele controlate de guvern, cât și în zonele necontrolate din nord-vestul Siriei.
O echipă de protecție civilă a Uniunii Europene se află la Beirut și coordonează furnizarea de asistență Siriei, iar experții umanitari europeni au venit în Siria şi lucrează acum cu partenerii locali pentru a se asigura că ajutoarele ajung la persoanele cele mai vulnerabile.
Până acum, Uniunea Europeană a răspuns la cutremur cu asistență umanitară în valoare de 10 milioane de Euro.
Ajutorul umanitar european pentru Siria funcţionează de 12 ani și a contribuit la furnizarea de ajutoare în toate regiunile care au avut nevoie, pe baza principiilor umanitare de imparțialitate și neutralitate.
Peste 1.650 de salvatori și 110 câini de căutare au fost dislocați prin intermediul Mecanismului de protecție civilă al Uniunii şi pentru a sprijini operațiunile de căutare și salvare din Turcia. 5 echipe medicale din Albania, Belgia, Franța, Italia și Spania se află încă acolo și au tratat până acum peste 4.000 de persoane. 20 de state membre ale Uniunii au oferit, de asemenea, articole de adăpost, echipamente medicale, alimente și îmbrăcăminte.
O Conferinţă a donatorilor va fi organizată luna aceasta la Bruxelles de Comisia Europeană și Președinția suedeză a Consiliului, în coordonare cu autoritățile turce, pentru a mobiliza fonduri de la comunitatea internațională în sprijinul victimelor cutremurelor din cele două ţări.