Comisia Europeană propune prelungirea cu 6 luni a sancțiunilor economice impuse Moscovei
Comisia Europeană a adoptat un nou set de măsuri menite să eficientizeze, dar și să prelungească, până în ianuarie 2023, sancțiunile economice impuse Rusiei după ce aceasta a invadat Ucraina.
Mira Gomboș, 26.07.2022, 09:06
Așa numitul pachet de menținere și aliniere conține dispoziții și clarificări pentru a consolida securitatea juridică a operatorilor economici și a asigura respectarea legislației de către statele membre. Sancțiunile Uniunii Europene sunt aliniate cu cele ale partenerilor din cadrul G7, iar pachetul reiterează poziția fermă a Comisiei de a proteja securitatea alimentară în întreaga lume.
Cel mai recent pachet de sancțiuni europene introduce o nouă interdicție: cea privind importurile de aur din Rusia, și consolidează, în același timp, controalele asupra exporturilor de tehnologii cu dublă utilizare și de tehnologii avansate. Pachetul reiterează și faptul că sancțiunile UE nu vizează în niciun fel comerțul cu produse agricole dintre țările terțe și Rusia. Comisia Europeană propune prelungirea cu șase luni a actualelor sancțiuni impuse Rusiei, până la următoarea revizuire, de la sfârșitul lui ianuarie 2023.
Pachetul va fi discutat de statele membre în cadrul Consiliului, în vederea adoptării. Amintim că, începând cu luna aprilie a acestui an, regimul de sancțiuni economice împotriva Rusiei include, printre altele, interzicerea finanțării publice sau a asistenței financiare pentru comerțul cu Rusia sau pentru investițiile în Rusia, a exporturilor de produse cu dublă utilizare, precum și de produse cu tehnologie avansată care pot contribui la capacitățile de apărare și securitate ale Rusiei, a exporturilor de calcul cuantic, semiconductori avansați și produse chimice, a difuzării în UE a anumitor mass-media rusești deținute de stat.
Sunt interzise, de asemenea, exporturile de bunuri destinate utilizării în industria petrolieră, noile investiții în sectorul energetic, anumite operațiuni din sectorul aviației, accesul operatorilor ruși de transport de marfă și accesul în porturile UE, exporturile de bunuri de lux, importurile de cărbune, fier, oțel, ciment, produse din cauciuc, lemn, băuturi spirtoase, băuturi alcoolice sau fructe de mare.