Comisia Europeană a lansat Portalul mondial (Global Gateway)
Comisia Europeană și Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate au lansat Global Gateway sau Portalul mondial - noua strategie europeană menită să dezvolte conexiuni inteligente, curate și sigure
Arina Petrovici-Matei, 10.12.2021, 08:47
Strategia promovează crearea unor conexiuni durabile și de încredere în beneficiul oamenilor și al planetei, pentru a face față celor mai presante provocări internaţionale – de la schimbările climatice și protecția mediului la îmbunătățirea securității sanitare și stimularea competitivității și a lanțurilor de aprovizionare globale. Portalul mondial urmărește să mobilizeze, în perioada 2021-2027, investiții în valoare de până la 300 de miliarde de euro, care să sprijine o redresare durabilă la nivel global, ținând cont deopotrivă de nevoile partenerilor și de interesele proprii ale Uniunii Europene.
Președintele Comisiei Europene Ursula von der Leyen a subliniat că pandemia de COVID a revelat cât de interconectată este lumea în care trăim şi că reconceperea modului în care conectăm lumea este parte a redresării mondiale, pentru un viitor mai bun. Modelul european înseamnă investiții atât în infrastructura fizică, cât și în cea imaterială, înseamnă investiții durabile în domeniul digital, al climei și al energiei, al transporturilor, al sănătății, al educației și al cercetării, precum și într-un mediu favorabil care să garanteze condiții de concurență echitabile – a mai spus Ursula von der Leyen. Bruxelles-ul va sprijini investițiile inteligente în infrastructuri de calitate, respectând cele mai înalte standarde sociale și de mediu, în concordanță cu valorile democratice ale Uniunii Europene și cu normele și standardele internaționale. Strategia Portalul mondial ilustrează modul în care Europa poate construi conexiuni mai reziliente cu restul lumii – susţine şefa Comisiei.
Şi vicepreședintele Josep Borrell a explicat că, prin Strategia Portalul mondial, Bruxellesul îşi reafirmă viziunea referitoare la dezvoltarea unei rețele de conexiuni care trebuie să se bazeze pe standarde, norme și reglementări acceptate la nivel internațional, pentru a asigura condiții de concurență echitabile.
Portalul mondial va reuni Uniunea Europeană, statele membre și instituțiile lor financiare și de dezvoltare, inclusiv Banca Europeană de Investiții și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, și va urmări să antreneze sectorul privat pentru a mobiliza investiții care să aibă un impact transformator. Pe lângă setul său de instrumente financiare, Uniunea analizează posibilitatea de a institui un Mecanism european pentru creditele la export prin care să-şi majoreze capacitatea globală în domeniu.