O nouă strategie europeană de combatere a traficului de persoane
CE a prezentat recent o nouă strategie de combatere a traficului de persoane. În pofida progreselor înregistrate în ultimii ani, fenomenul rămâne o amenințare gravă în întreaga Uniune, iar victimele sunt în principal femei și fete traficate
Mihaela Mihai, 22.04.2021, 08:30
Crima organizată este una dintre cele mai mari amenințări la adresa societății noatre. Și este în creștere. Este un pericol la adresa democrației. Cu aceste cuvinte și-a început comisarul european pentru afaceri interne, Ylva Johansson, discursul rostit la conferința de presă în care a fost prezentată noua strategie a Uniunii de combatere a traficului de persoane. O strategie axată pe prevenirea infracționalității, pe aducerea traficanților în fața justiției și protejarea victimelor.
Potrivit unui raport dat publicității anul trecut, în 2017 și 2018 în toate statele membre ale Uniunii au fost identificate peste 14 mii de victime ale traficului de persoane. Cele mai multe proveneau din interiorul Uniunii din România, Ungaria, Franța, Olanda și Bulgaria, iar din afară din Nigeria, China, Ucraina, Maroc și India. Victimele au fost în principal femei și fete traficate în scopul exploatării sexuale, iar profitul realizat pe seama lor se ridică la pest două miliarde și jumătate de euro pe an.
Acum traficul de ființe umane a devenit digital. Traficanții își racolează tot mai des victimele și își găsesc potențialii clienții în mediul online. Am descoperit acest lucru cu ajutorul responsabililor din statele membre,a ţinut să atragă atenția comisarul european pentru afaceri interne, Ylva Johansson.
Iar noua strategie ține cont de această realitate și pune accentul pe destrămarea modelului de afaceri al traficanților atât online, cât și offline. Comisia va purta un dialog cu furnizorii de internet și cu companiile din domeniul tehnologiei pentru a reduce numărul cazurilor de utilizare a platformelor online pentru recrutarea și exploatarea victimelor.
În același timp, documentul își propune ca procesul de identificare a victimelor să aibă loc cât mai rapid, la fel și îndrumarea lor către serviciile de asistență și protecție și reintegrarea în societate.
Nu în ultimul rând, noua strategie are un capitol aparte dedicat promovării cooperării internaționale, având în vedere că jumătate dintre victimele identificate provin din afara Uniunii.
Este începutul unei bătălii pe următorii 5 ani, este ceea ce ne propunem astăzi,a conchis vicepreședintele executivului comunitar, Margaritis Schinas, responsabil pentru promovarea modului de viață european. De altfel, strategia este valabilă în perioada 2021 – 2025.