Nou sprijin pentru Siria din partea UE
Comunitatea internațională s-a angajat să acorde 5,3 miliarde de euro, începând din acest an, Siriei și țărilor învecinate care găzduiesc cea mai mare populație siriană de refugiați.
Arina Petrovici-Matei, 09.04.2021, 10:30
Din cele 5,3 miliarde de euro promise Siriei și statelor învecinate, Uniunea Europeană a anunțat 3,7 miliarde, rămânând, astfel, cel mai mare donator. Mobilizată colectiv de la începutul crizei siriene, în 2011, Uniunea a acordat până acum asistență umanitară, de stabilizare și reziliență în valoare de 24,9 miliarde de euro.
Șeful diplomației europene Josep Borrell a deplâns faptul că, la un deceniu după ce sirienii au ieșit în stradă în mod pașnic, cerând libertate, justiție și perspective economice, aceste doleanțe nu au primit încă un răspuns, iar țara se află în haos. În ultimii zece ani – a subliniat Borrell -, Uniunea Europeană și statele sale membre au reprezentat împreună cel mai mare furnizor de sprijin pentru sirieni și continuă să creadă că ei trebuie să decidă viitorul propriei lor țări. Prin conferința de la Bruxelles, Uniunea a reunit încă o dată comunitatea internațională pentru a-și reafirma sprijinul politic și financiar în favoarea sirienilor și a țărilor învecinate și pentru a găsi o soluție politică la criză – a precizat oficialul european.
La rândul său, comisarul pentru gestionarea crizelor, Janez Lenarčič, a subliniat că se observă o înrăutățire tragică a situației umanitare din Siria și că un deceniu marcat de acest conflict devastator continuă să afecteze milioane de sirieni, inclusiv femei și copii. Comunitatea internațională nu trebuie să uite situația dificilă a civililor afectați – a insistat comisarul Lenarčič. În consecință, Uniunea Europeană își intensifică asistența umanitară pentru a salva vieți pe teren și își reînnoiește angajamentul de a ajuta poporul sirian și comunitățile-gazdă.
Nu în ultimul rând, comisarul pentru vecinătate și extindere, Olivér Várhelyi, a declarat că unul dintre principalele mesaje ale celei de a cincea conferințe de la Bruxelles a fost că, după 10 ani de conflict în Siria, care au avut un impact sever asupra populației siriene și a țărilor învecinate care găzduiesc refugiați sirieni, status quo-ul din regiune nu mai poate fi menținut sub nicio formă. Iar ajutorul oferit de UE nu se va limita la asistența financiară semnificativă, de altfel, confirmată acum. Noua agendă pentru Mediterana prevede un plan economic și de investiții care va contribui la sprijinirea redresării pe termen lung a regiunii și la stabilizarea acesteia – a mai spus comisarul Várhelyi.