Inițiative pentru simplificarea legislației UE și reducerea birocrației
Comisia Europeană dorește simplificarea legislației Uniunii, iar pentru a ușura acest proces a lansat platforma Pregătiți pentru viitor, din care fac parte experți din toate statele membre.
Gabriela Mitrovici, 10.03.2021, 16:51
Platforma Pregătiți pentru viitor a Comisiei Europene a selectat 15 inițiative menite să contribuie la simplificarea legislației Uniunii, la reducerea birocrației pentru cetățeni și întreprinderi și la asigurarea faptului că politicile europene răspund provocărilor noi și emergente. Aceste eforturi vor face parte din primul program anual de lucru al platformei, care urmează să fie adoptat luna aceasta.
Maroš Šefčovič, vicepreședintele pentru relații interinstituționale și prospectivă și, totodată, președintele platformei, a subliniat că: Simplificarea a devenit mai importantă ca niciodată, mai ales în contextul eforturilor de relansare a economiei Europei, lovită de pandemie. Trebuie să ne asigurăm că legislația Uniunii oferă beneficiile preconizate pentru economie și societate, dar și să o simplificăm, să reducem sarcina administrativă ori de câte ori este posibil și să anticipăm provocările viitoare.
Platforma va emite avize care acoperă o gamă largă de domenii, de la concurență, finanțe, sănătate, mediu, statistică și transport la vamă și piața internă.
Acestea vor ține cont de faptul că întreprinderile au nevoie de sprijin în vederea adoptării de soluții digitale, iar modernizarea sectorului public trebuie accelerată pentru a reduce sarcinile de reglementare. În ceea ce privește obligațiile eficiente de etichetare, autorizare și raportare, se va urmări identificarea blocajelor cauzate de disparitățile dintre statele membre, depunerea de eforturi în vederea simplificării procedurilor pentru a facilita investițiile în infrastructura viitoare și în inovare și găsirea unui echilibru adecvat între eforturile de raportare și evaluarea eficacității legislației Uniunii pentru a veni în special în ajutorul întreprinderilor mici și mijlocii.
Toate persoanele interesate sunt invitate să contribuie la activitatea platformei accesând portalul Exprimați-vă părerea – Simplificați!. Toate ideile primite până la 30 aprilie cu privire la cele 15 tematici selectate vor fi luate în considerare de platformă la elaborarea avizelor din acest an.