UE cere eliminarea restricţiilor impuse de Indonezia asupra materiilor prime-oţel inoxidabil
Uniunea Europeană a solicitat instituirea unui grup special în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului, care să elimine restricţiile ilegale la export impuse de Indonezia asupra materiilor prime necesare pentru producţia de oţel inoxidabil.
Arina Petrovici-Matei, 22.01.2021, 12:46
Măsurile pe care Uniunea Europeană le contestă se referă la interzicerea exporturilor de minereu de nichel şi la cerinţele interne de prelucrare a acestuia şi a minereului de fier. Aceste măsuri restricţionează în mod ilegal accesul producătorilor de oţel din blocul comunitar la materiile prime necesare pentru producţia de oţel inoxidabil – subliniază Comisia Europeană.
În timp ce industria din Uniune a atins cel mai scăzut nivel de producţie de oţel inoxidabil din ultimii 10 ani, Indonezia este pe cale să devină al doilea cel mai mare producător din lume după China – poziţie susţinută de avantaje neloiale şi ilegale, precum cele contestate în acest litigiu.
În cererea referitoare la instituirea grupului special, Uniunea Europeană contestă restricţiile de lungă durată şi variate aplicate de Indonezia exporturilor de minereu de nichel. Din ianuarie anul trecut, Indonezia a introdus o interdicţie totală asupra exporturilor de minereu de nichel, rezervându-l pentru producţia proprie de oţel inoxidabil. Indonezia aplică şi cerinţe interne de prelucrare a minereurilor de nichel şi fier, care obligă întreprinderile să îşi supună materiile prime anumitor operaţiuni de prelucrare sau de purificare în această ţară înainte de a le exporta. Iar acest lucru restricţionează nejustificat exporturile de materii prime neprelucrate. Şi, până la urmă, aceste măsuri sunt clar incompatibile cu interzicerea restricţiilor la export prevăzută în Acordul General pentru Tarife şi Comerţ din 1994.
În urma încercărilor repetate de a soluţiona această chestiune direct cu Indonezia, Uniunea Europeană este acum obligată să ia măsuri şi să sesizeze Organizaţia Mondială a Comerţului, pentru a proteja drepturile operatorilor economici şi condiţiile de concurenţă echitabile pentru producătorii din Uniune.
Acestea sunt momente foarte dificile pentru sectorul siderurgic al Uniunii Europene, care se confruntă cu supracapacitatea la nivel mondial, cu subvenţionarea ilegală şi cu alte măsuri restrictive pentru comerţ, precum şi cu criza economică provocată de pandemia de COVID-19. Vom lua toate măsurile posibile pentru a sprijini operatorii noştri din sectorul siderurgic – a dat asigurări Valdis Dombrovskis, vicepreşedinte executiv şi comisar pentru comerţ.