Tarife pentru produse americane în valoare de 4 miliarde de dolari
OMC a acordat Uniunii Europene dreptul de a impune tarife vamale suplimentare pentru produse americane, în valoare de 4 miliarde de dolari, din cauza subvenţiilor ilegale acordate de Washington producătorului de avioane Boeing.
Arina Petrovici-Matei, 19.10.2020, 14:45
Într-un raport de 137 de pagini, Organizaţia Mondială a Comerţului a ajuns la concluzia că natura efectelor nefavorabile, care au legătură cu subvenţiile acordate constructorului american de avioane, se ridică la aproape 4 miliarde de dolari şi, în consecinţă, Bruxelles-ul nu poate solicita contramăsuri care să depăşească această sumă.
Decizia, publicată cu întârziere din cauza pandemiei de COVID-19, vine după o altă rezoluţie adoptată de OMC anul trecut, când Statele Unite au obţinut aprobarea sa pentru a impune tarife vamale suplimentare pentru produse europene în valoare de 7 miliarde şi jumătate de dolari, din cauza subvenţiilor ilegale acordate de Uniunea Europeană grupului aeronautic Airbus.
Cu doar trei săptămâni înainte de alegerile prezidenţiale din Statele Unite, ultima decizie a OMC ar putea relansa tensiunile comerciale între Washington şi Bruxelles sau, dimpotrivă, ar putea da negociatorilor ambelor părţi şansa de a închide un litigiu care durează de 16 ani.
Comisia Europeană a anunţat că ar prefera o soluţie negociată, dar a avertizat că în lipsa unei astfel de soluţii va impune tarife vamale suplimentare. Executivul comunitar a pus deja la punct o listă de produse americane care ar putea fi vizate de noile tarife: avioane, vinuri, băuturi spirtoase, tractoare, peşte congelat sau suc de portocale congelat.
Cel mai devreme când Uniunea Europeană va putea impune noile tarife este după o reuniune a OMC din 26 octombrie, însă puţini analişti se aşteaptă ca blocul comunitar să facă acest lucru înaintea alegerilor prezidenţiale din Statele Unite.
Reuters aminteşte că OMC este, de peste 10 ani, arbitrul disputei dintre Boeing şi Airbus, cu privire la subvenţiile acordate de Statele Unite şi Uniunea Europeană pentru industria lor aeronautică.
Ultima decizie a OMC vine într-un moment în care cei doi mari producători mondiali de avioane se confruntă cu o scădere fără precedent a comenzilor din cauza coronavirusului. Airbus şi-a redus producţia lunară cu o treime, iar Boeing intenţionează să renunţe la peste 10% din forţa de muncă.