El a renunțat la post săptămâna trecută, după ce a fost acuzat că a încălcat regulile de protecție sanitară instituite pentru a limita răspândirea coronavirusului.
Trei ar fi motivele pentru care lui Phil Hogan i-au fost aduse aceste acuzații. Mai întâi la întoarcerea din Belgia în țara natală, Irlanda, ar fi trebuit să stea în izolare la domiciuliu timp de 14 zile. Nu a făcut acest lucru și a plecat de acasă pentru a face un test pentru COVID 19, care s-a dovedit a fi negativ.
Bazându-se pe acest lucru a intrat și a ieșit de mai multe ori din comitatul unde își are domiciliul pentru a face, spune el, mai multe vizite de documentare. Numai că în zonă fusese instituită carantină locală din cauza creșterii numărului de infecții cu coronavirus.
Cel mai mult a deranjat însă faptul că Phil Hogan a mers la un club de golf pentru a lua parte la un dineu cu 80 de persoane, mult peste limita impusă de autoritățile de la Dublin. Mai mulţi participanţi și-au dat demisia, inclusiv ministrul irlandez al Agriculturii, iar poliţia a deschis o anchetă.
Regret nespus faptul că vizita mea în Irlanda, în aceste vremuri, a stârnit atât de multă supărare și îngrijorare. Nu am încălcat nici o lege, dar aș fi putut fi mai riguros în respectarea regulilor anti Covid 19, a spus Phil Hogan la televiziunea publică irlandeză în primul interviu dat după demisie. A fost întrebat și dacă pleacă din postul de comisar european al comerțului din proprie inițiativă sau pentru că așa i-a cerut șefa executivului comunitar, Ursula von der Leyen.
Mi-am dat demisia pentru așa am considerat eu că e bine. Sunt de aproape 40 de ani în serviciul public și știu să îmi asum răspunderea. Nu trebuie să îmi spună cineva ce e de făcut, a fost răspunsul lui Phil Hogan.
Numai că plecarea sa are loc în cel mai prost moment cu putință pentru Uniunea Europeană, după cum remarcă agenția France Presse. Relaţiile comerciale cu Statele Unite, dar şi cu China sunt extrem de tensionate, iar negocierile cu Marea Britanie pentru încheierea unui Acord de Liber Schimb, care să intre în vigoare la finalul perioadei de tranziție post Brexit, bat pasul pe loc.
În plus, demisia afectează echilibrul geografic şi politic pe care se construieşte Comisia Europeană. Fiecare stat membru al Uniunii dispune de un post de comisar. Iar echipa de 26 de personae, prezidată de Ursula von der Leyen, este rezultatul unui acord între principalele familii politice din blocul comunitar, încheiat în funcţie de rezultatele la alegerile europarlamentare din mai anul trecut. Comisia actuală era formată din 15 bărbaţi şi 12 femei.
Ursula von der Leyen așteaptă acum propuneri din partea Irlandei și vrea două candidaturi, din partea unei femei și a unui bărbat. În așteptarea noului titular, interimatul este asigurat de un vicepreşedinte al executivului comunitar, Valdis Dombrovskis.