BREXIT – una dintre priorităţile Preşedinţiei României
Uniunea Europeană ar putea extinde termenul de 29 martie pentru Brexit dacă Marea Britanie solicită acest lucru şi are un motiv valid.
Gabriela Mitrovici, 18.01.2019, 11:56
Uniunea Europeană ar putea extinde termenul de 29 martie pentru Brexit dacă Marea Britanie solicită acest lucru şi are un motiv valid. Acordul pentru ieşirea Regatului Unit din blocul comunitar este una dintre priorităţile majore ale preşedinţiei române a Consiliului Uniunii Europene.
Liderii Uniunii Europene ar putea decide să extindă perioada de negociere pentru ieşirea Marii Britanii din blocul comunitar în cazul în care Londra furnizează un motiv valid pentru o astfel de cerere.
În acest moment, Uniunea consideră că Acordul convenit de guvernul de la Londra și negociatorii de la Bruxelles privind ieșirea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din blocul comunitar este unul echilibrat şi răspunde adecvat preocupărilor părţilor implicate. Ca deţinător al preşedinţiei Consiliului Uniunii, România susţine dialogul şi cooperarea în vederea atingerii unui rezultat care să aibă ca principal obiectiv interesele cetăţenilor europeni.
După cum a arătat şi premierul Viorica Dăncilă, la Strasbourg, când a prezentat priorităţile Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene, în cadrul reuniunii Grupului Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European, Brexit-ul constituie o preocupare majoră, iar acest proces ar trebui să se finalizeze înainte de alegerile europene.
Urmărim cu toţii deciziile din parlamentul britanic şi este evident că Brexit-ul va fi în centrul atenției pe durata președinției române a Consiliului Uniunii Europene. Vom întoarce această filă a istoriei Uniunii, dar trebuie să tragem învățămintele din această situaţie.
Într-o scrisoare trimisă luni premierului britanic Theresa May, preşedinţii Consiliului European şi Comisiei Europene, Donald Tusk şi Jean-Claude Juncker, precizează că acordul de retragere încheiat între cele două părţi reprezintă un compromis corect şi nu va fi renegociat, iar deciziile adoptate la summitul extraordinar din decembrie anul trecut au valoare juridică, fapt ce obligă Uniunea Europeană să respecte angajamentele luate. Cei doi înalţi responsabili mai precizează că soluţia de rezervă privind Irlanda de Nord, care ar implica rămânerea Regatului Unit în uniunea vamală a blocului european, va fi implementată temporar, până când va fi înlocuită de un acord ulterior, prin care se asigură evitarea unei graniţe stricte între Republica Irlanda, ţară membră a Uniunii Europene, şi provincia britanică Irlanda de Nord.
La rândul său, Theresa May a afirmat că asigurările scrise date Londrei de către oficialii Uniunii Europene au ”forţă juridică” şi ar trebui să fie salutate de parlamentarii britanici care au rezerve privind acordul de retragere a Regatului Unit din blocul comunitar.
Între timp, atât Marea Britanie, cât şi statele membre ale Uniunii Europene au accelerat pregătirile pentru eventalitatea unui Brexit fără nici un acord, deşi toate părţile implicate consideră că această situaţie va fi o catastrofă.