Succes al eliminării tarifelor de roaming – raport al Comisiei Europene
Eliminarea tarifelor de roaming s-a dovedit a fi una dintre cele mai de succes măsuri luate în ultima perioadă de Comisia Europeană. Locuitorii din întreaga Uniune profită din plin de comunicațiile mobile în timpul călătoriilor.
Mihaela Mihai, 07.01.2019, 12:56
Eliminarea tarifelor de roaming s-a dovedit a fi una dintre cele mai de succes măsuri luate în ultima perioadă de Comisia Europeană. Locuitorii din întreaga Uniune profită din plin de comunicațiile mobile în timpul călătoriilor.
A trecut mai bine de un an și jumătate de la eliminarea acestor tarife de roaming, aplicate în domeniul telefoniei mobile, iar date ale unui sondaj Eurobarometru realizat recent arată că s-au schimbat în mod clar obiceiurile. De exemplu, 34 la sută dintre europenii care pleacă în vacanță sau într-o călătorie în interes de serviciu sau afaceri utilizează acum internetul în roaming la fel de mult ca atunci când se află acasă, față de doar 15 la sută înainte de 15 iunie 2017 ( data la care s-a renunțat la aceste taxe ).
De asemenea, ponderea celor care nu își utilizează niciodată datele mobile în străinătate a scăzut la 19 la sută față de 42 de procente înainte de eliminarea tarifelor de roaming.
Totodată, europenii sunt bine informați. Ei știu, în proporție de 62 la sută, că aceste taxe nu se mai aplică în Uniunea Europeană și în Spațiul Economic European, din care fac parte și state din afara forului comunitar, precum Norvegia sau Islanda.
Dar ce înseamnă practic eliminarea acestor taxe? Explicațiile vin de la comisarul european pentru economie digitală, Mariya Gabriel: Europenii își pot folosi telefonul mobil atunci când călătoresc în Uniune fără teama că vor plăti tarife în plus. Cu alte cuvinte, în timpul unui voiaj telefonul poatefi folosit ca acasă fără a sta cu gândul că vor urma facturi ridicate.
De câștigat au și companiile de telefonie mobilă, după cum afirmă Mariya Gabriel: 7 operatori de telefonie mobilă au anunțat în mod public o creștere importantă a traficului de date, dar și a numărului de apeluri. Numai în vara lui 2017 față de aceeași perioadă din 2016 în anumite regiuni au fost de 3 până la 6 ori mai multe apeluri, iar în anumite zone creșterea a fost și mai mare. Am observat totodată că mai mulți operatori au început să facă investiții în rețelele de internet din zonele turistice pentru a răspunde cererilor din partea călătorilor.
Sunt așadar multe beneficii, iar Comisia Europeană dă asigurări că va continua să urmărească atent evoluțiile din statele membre, pentru a se asigura că operatorii respectă noile norme, menite să consolideze piața unică.
Mai trebuie spus că eliminarea tarifelor de roaming nu este singura măsură luată de Uniune în favoarea consumatorilor. Din aprilie anul trecut a devenit posibilă portabilitatea serviciilor de conținut online. Acest lucru înseamnă că oamenii pot să acceseze de oriunde conținutul online la care sunt abonați (filme sau programe sportive).
Iar de luna trecută a intrat în vigoare o directivă care interzice practica discriminatorie a blocării geografice, care a împiedicat până acum accesarea unui magazin online găzduit într-un stat membru de către cetățenii din alte state membre. Cei mai afectaţi de aceste limitări au fost clienţii magazinelor online de produse electronice, electrocasnice şi hardware.