Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Concert de mărțișor, la Sala Radio, în 4 martie

Care e cel mai potrivit mod de a sărbători primăvara și dragostea pentru cei care prețuiesc Frumosul și Valoarea?

Concert de mărțișor, la Sala Radio, în 4 martie
Concert de mărțișor, la Sala Radio, în 4 martie

, 01.03.2023, 11:18

Care e cel mai potrivit mod de a sărbători primăvara și dragostea pentru cei care prețuiesc Frumosul și Valoarea? Un concert cameral la Sala Radio, propus de SoNoRo și Radio România Muzical, reunind nume importante românești care activează pe mari scene internaționale: violonista Mihaela Martin, violoncelistul Valentin Răduțiu, violistul Răzvan Popovici și pianista Mara Dobrescu.

Un concert de mărțișor cu bijuterii ale muzicii culte, într-o ambianță sărbătorească și relaxată, așa cum sunt evenimentele SoNoRo și Radio România Muzical: în program – miniaturi foarte cunoscute ale unor compozitori romantici, dar și Cvartetul cu pian nr. 2 de Antonin Dvorak.

Sâmbătă, 4 martie, ora 19:00, un Concert de mărțișor ce a devenit tradiție, fiind organizat pentru a patra oară consecutiv; ca de fiecare dată, muzicienii care vor evolua pe scenă sunt repere ale vieții internaționale de concert.

Mihaela Martin este un adevărat simbol pentru școala violonistică românească; de aproape 50 ani, desfășoară o intensă activitate concertistică pe întregul mapamond, fiind, în același timp, și un pedagog dedicat la Musikhochschule din Koln și la Academia Barenboim Said din Berlin, orașul unde locuiește. Mihaela Martin este laureata unor foarte importante concursuri internaționale, ai căror laurii i-a cucerit în anii 70-80: este vorba despre competițiile Ceaikovski de la Moscova, Regina Elisabetha de la Bruxelles, Montreal, Indianapolis. Mihaela Martin a cântat pe cele mai importante scene europene și americane – de la Carnegie Hall din New York, la Gewandhaus din Leipzig.

Numele violistului Răzvan Popovici, inițiatorul și organizatorul fenomenului SoNoRo, este deja binecunoscut în România. SoNoRo este o platformă culturală ce include festivaluri de muzică de cameră, turnee naționale și internaționale și un amplu proiect educativ. Numele lui Răzvan Popovici, în calitate de membru al Ansamblului Raro, apare pe 8 discuri de mare succes la nivel internațional. De 17 ani, Răzvan Popovici conduce și festivalul Chiemgauer Musikfruhling din Traunstein/Germania. Numeroși tineri muzicieni de pe trei continente au beneficiat de îndrumarea sa în cadrul mai multor cursuri de măiestrie. Din 2018, Răzvan Popovici este și profesor invitat la Conservatorul Regal din Antwerp, Belgia. Viola rămâne însă marea sa pasiune: dovadă stau numeroasele concerte susținute pe mari scene internaționale, alături de nume dintre cele mai importante.

Valentin Răduțiu este născut la München din părinți români. Tatăl său, emigrat în 1979, în timpul unui turneu în Germania cu Orchestra Filarmonicii din Cluj, a devenit ulterior violoncelist în celebra orchestră a Radiodifuziunii Bavareze din München. Valentin Răduțiu a început studiul violoncelului cu tatăl său, apoi și-a continuat studiile la Viena, Salzburg și Berlin, alături de celebri violonceliști ai timpurilor noastre: Clemens Hagen, Heinrich Schiff și David Geringas. Valentin Răduțiu este câștigător al unor foarte importante concursuri internaționale, printre care premiul al doilea la Concursul internațional George Enescu, ediția 2011. În același an, primea și premiul pentru muzică al Comitetului Cultural German, unul dintre cele mai semnificative pentru tineri muzicieni. Valentin Răduțiu a apărut în calitate de solist alături de cele mai mari orchestre din Germania; a evoluat în concerte atât în Europa, cât și în Asia. În prezent, ocupă funcția de violoncelist principal în Orchestra Simfonică Germană (Deutsches Symphonie-Orchester) din Berlin, una dintre cele mai importante din Germania, dar și funcția de profesor la Academia de Muzică din Dresda. Valentin Răduțiu a apărut pe scena Sălii Radio în 4 martie 2020, într-un recital organizat de Radio România Muzical sub semnul proiectului Moștenitorii României muzicale.

Pianista Mara Dobrescu, stabilită în Franța, este unul dintre cei mai importanți artiști români care activează în spațiul francofon. Absolventă a Conservatorului Superior de Muzică din Paris, este pasionată, în special, de repertoriul modern și contemporan român și francez. A revenit pe o scenă românească, după mult timp, în 2018, la festivalul Moștenitorii României muzicale organizat de Radio România Muzical, apoi, în turnee, alături de flautistul Matei Ioachimescu, la concertele festivalului SoNoRo și în primul Concert de mărțișor de la Sala Radio, din 8 martie 2020. Este autoarea a mai multe discuri, printre care Soleils de nuit (2018) și Le fruit du silence (2022) care s-au bucurat de succes la nivel internațional.

Coproducători: Radio România Muzical şi Asociaţia SoNoRo.

Parteneri: Rotary Club Pipera și SAI Muntenia Invest

Biletele sunt disponibile în rețeaua www.iabilet.ro. https://www.iabilet.ro/bilete-concert-de-martisor-83247/

Nina Cassian- audiobook
Anunțuri - Evenimente joi, 21 noiembrie 2024

Centenarul Nina Cassian la Editura Casa Radio

Pe 27 noiembrie se împlinește un veac de la naşterea Ninei Cassian. Cu acest prilej Editura Casa Radio lansează audiobookul (carte şi...

Centenarul Nina Cassian la Editura Casa Radio
140 de ani de la premiera piesei O scrisoare pierdută
Anunțuri - Evenimente miercuri, 13 noiembrie 2024

140 de ani de la premiera piesei O scrisoare pierdută

Azi, 13 noiembrie 2024, se împlinesc 140 de ani de la premiera piesei O scrisoare pierdută de marele nostru dramaturg Ion Luca Caragiale. Prilej cu...

140 de ani de la premiera piesei O scrisoare pierdută
Afiș concert aniversar
Anunțuri - Evenimente miercuri, 13 noiembrie 2024

75 de ani de folclor: Orchestra de Muzică Populară Radio – concert aniversar

De 75 de ani, cele mai importante voci ale folclorului românesc răsună pe scena Sălii Radio și pe posturile Radio România, alături de...

75 de ani de folclor: Orchestra de Muzică Populară Radio – concert aniversar
Afiş concert Sala Radio, Hyung-Ki Joo /Jonathan Bloxam
Anunțuri - Evenimente luni, 04 noiembrie 2024

Ravel, interpretat de pianistul Hyung-Ki Joo, la Sala Radio

Sonorități de jazz, influențe din Mozart, Saint-Saëns, dar și din lucrările lui Gershwin: o combinație muzicală inedită definește Concertul...

Ravel, interpretat de pianistul Hyung-Ki Joo, la Sala Radio
Anunțuri - Evenimente luni, 04 noiembrie 2024

85 de ani pentru Corul Academic Radio: Adagietto de Mahler în versiune corală

Ați ascultat vreodată celebrul Adagietto din Simfonia a 5-a de Mahler în versiune corală? Corul Academic Radio propune publicului șansa de a...

85 de ani pentru Corul Academic Radio: Adagietto de Mahler în versiune corală
Anunțuri - Evenimente luni, 04 noiembrie 2024

Recomandările ANCOM pentru comenzile online de Black Friday

În perioada dedicată ofertelor promoționale de Black Friday, utilizatorii se pot confrunta cu livrări întârziate ale produselor achiziționate...

Recomandările ANCOM pentru comenzile online de Black Friday
Anunțuri - Evenimente marți, 29 octombrie 2024

Turneul Naţional „Zâmbetul Muzicii”

Între 6 şi 18 noiembrie se va desfăşura, în România, Turneul Naţional „Zâmbetul Muzicii”. Soprana Teodora Gheorghiu,...

Turneul Naţional „Zâmbetul Muzicii”
Anunțuri - Evenimente marți, 29 octombrie 2024

Concert aniversar la 96 de ani de Radio România

Radio România împlinește 96 de ani de când intră în casele ascultătorilor din țară și din străinătate! La 1 noiembrie 1928 a avut loc...

Concert aniversar la 96 de ani de Radio România

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company