Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Premieră la TNR: Frumoasa adormită şi trezită, de Alexandra Ares

Teatrul Naţional Radiofonic prezintă în premieră, joi, 7 noiembrie, de la ora 19:00, la Radio România Cultural: Frumoasa adormită şi trezită de Alexandra Ares.

Premieră la TNR: Frumoasa adormită şi trezită, de Alexandra Ares
Premieră la TNR: Frumoasa adormită şi trezită, de Alexandra Ares

, 04.11.2019, 17:49

Teatrul Naţional Radiofonic prezintă în premieră, joi, 7 noiembrie, de la ora 19:00, la Radio România Cultural: Frumoasa adormită şi trezită de Alexandra Ares. Spectacolul va putea fi audiat în avanpremieră miercuri, 6 noiembrie, de la ora 17:00, la Muzeul Naţional al Literaturii Române, de pe strada Nicolae Creţulescu nr. 8 din Bucureşti. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

Scriitoarea Alexandra Ares este puternic afirmată atât în spaţiul autohton, cât şi în cel american, unde se bucură de o reală recunoaştere, confirmată de premii şi distincţii literare de prestigiu. Tratând cu umor probleme ca iubirea, fidelitatea, veşnica aspiraţie către cuplul ideal, piesa Frumoasa adormită şi trezită este remarcabilă prin dialogul spiritual, nota feminină, stilul plin de prospeţime şi de vioiciune, atenta analiză a caracterelor.

Autoarea Alexandra Ares ne-a mărturisit: Am scris această piesă la New York în 2005, când începusem primul meu roman, Visătoarele, şi am simţit nevoia să iau o pauză de 3 săptămâni pentru a scrie teatru. Era o perioadă de mare efervescenţă literară când spărgeam gheaţa cu scrisul şi cu mine însămi. Piesa este un basm modern care explorează nevoia contradictorie de dragoste şi de libertate a femeii moderne şi confruntă iluziile feminine ale copilăriei cu realităţile complicate ale vieţii care fac viaţa mai interesantă şi mai dramatică decât basmul.

În Istoria dramaturgiei contemporane, criticul de teatru Mircea Ghiţulescu afirma: O piesă epică despre eterna căutare a fidelităţii în amor şi despre eterna ei încălcare. Despre Prinţul visat şi Zmeul real din care se compune viaţa unei femei. Dar şi despre instabilitatea graniţelor dintre aceste două reprezentări ale masculinităţii. Autoarea montează totul pe fundalul unei frumoase poveşti (La Belle de la bois dormant/ Frumoasa din pădurea adormită) de Charles Perrault pe care o despleteşte în toate implicaţiile sale transformând un basm pentru copii într-o analiză a instabilităţii sexuale în contradicţie cu setea de stabilitate a vieţii. Temă veche de când lumea pe care, însă, Alexandra Grigorescu-Ares o tratează într-un mod cu totul original printr-un amestec de insolenţă, gravitate şi candoare… Această micuţă Onda care supune unei analize imprevizibile basmul cu Frumoasa adormită nu este numai viitoarea femeie ci Alexandra Grigorescu-Ares însăşi care examinează realitatea cu o gândire neconvenţională.

Piesa aduce, totodată, în atenţia publicului, realitatea socială din momente semnificative ale istoriei României, amestecând consideraţiile generale cu detalii istorice surprinzătoare, într-un stil imprevizibil şi cuceritor.

Pentru regizoarea Diana Mihailopol, un spectacol după acest text a reprezentat o adevărată provocare, un pariu artistic câştigat, o operă împlinită, echilibrată şi armonioasă, alternând prezentul şi proiecţiile în amintire, conturând un univers auditiv credibil şi elocvent.

Coloana sonoră, realizată de către ing. Mirela Georgescu, dobândeşte caracterul unui acompaniament nuanţat, potrivit stilului piesei, amplificând atmosfera, ideile, stările sufleteşti, iar muzica sugestivă adusă de către Patricia Prundea, semnatara regiei muzicale, are menirea de a susţine dialogul, pasiunile, viaţa subtilă, ascunsă, intensă, a personajelor.

Nicoleta Lefter, în rolul Ondei, izbuteşte o creaţie actoricească impresionantă, amestec de feminitate, vulnerabilitate, putere, inventivitate, trecând subtil de la o stare la alta, conferind replicilor sale emoţie şi expresivitate, în dialog cu excelenţii săi parteneri Marius Bodochi, Dan Aştilean, Ionuţ Grama şi Liviu Lucaci.

Spectacolul radiofonic Frumoasa adormită şi trezită, în regia Dianei Mihailopol, este viu, incitant, capabil să vorbească direct ascultătorului contemporan, iar construcţia pe mai multe planuri sonore a oferit echipei artistice ocazia de a explora fascinanta lume auditivă, descoperindu-i noi valenţe şi subtilităţi.

Regia artistică: Diana Mihailopol. În distribuţie: Rodica Mandache, Nicoleta Lefter, Marius Bodochi, Dan Aştilean, Ionuţ Grama, Liviu Lucaci, Angela Ioan, Antonia Neumark, Crenguţa Hariton, Cezar Antal, Magda Duţu, Emanuel Varga, Laur Bondarenco. Regia de montaj: Robert Vasiliţă. Regia de studio: Milica Creiniceanu. Regia muzicală: Patricia Prundea. Regia tehnică: ing. Mirela Georgescu. Redactor şi producător: Domnica Ţundrea.

5 concerte extraordinare de Crăciun la Sala Radio
Anunțuri - Evenimente miercuri, 04 decembrie 2024

5 concerte extraordinare de Crăciun la Sala Radio

Dacă vă doriți un cadou muzical pentru copii de Moș Nicolae sau căutați un concert tradițional de colinde, așa cum s-au păstrat ele în...

5 concerte extraordinare de Crăciun la Sala Radio
Târgul de Carte Gaudeamus Radio România 2024
Anunțuri - Evenimente marți, 03 decembrie 2024

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România se deschide miercuri, 4 decembrie

Președintele de onoare al acestei ediții este scriitorul Mircea Cărtărescu, una dintre cele mai proeminente figuri ale peisajului literar...

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România se deschide miercuri, 4 decembrie
Orchestra Națională Radio / Foto: Cristian Barcan
Anunțuri - Evenimente vineri, 29 noiembrie 2024

Se lansează noile abonamente și bilete pentru 2025 la Sala Radio

Căutați un cadou inspirat pentru cei dragi? Printre dorințele de Anul Nou vă propuneți să ascultați mai des muzică bună? Sau visați la mai...

Se lansează noile abonamente și bilete pentru 2025 la Sala Radio
Mircea Cărtărescu
Anunțuri - Evenimente joi, 28 noiembrie 2024

Mircea Cărtărescu – președintele de onoare al Târgului de Carte Gaudeamus Radio România 2024

  Ediția București 2024 a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România își va deschide în curând porțile. 4 – 8 decembrie este...

Mircea Cărtărescu – președintele de onoare al Târgului de Carte Gaudeamus Radio România 2024
Anunțuri - Evenimente marți, 26 noiembrie 2024

Seară franceză, cu Frédéric Chaslin și Maria Marica

Vineri, 29 noiembrie (ora 19:00), sunteți invitați la Sala Radio la un concert extraordinar de muzică franceză! Pe scena bucureșteană va urca,...

Seară franceză, cu Frédéric Chaslin și Maria Marica
Anunțuri - Evenimente joi, 21 noiembrie 2024

Centenarul Nina Cassian la Editura Casa Radio

Pe 27 noiembrie se împlinește un veac de la naşterea Ninei Cassian. Cu acest prilej Editura Casa Radio lansează audiobookul (carte şi...

Centenarul Nina Cassian la Editura Casa Radio
Anunțuri - Evenimente miercuri, 13 noiembrie 2024

140 de ani de la premiera piesei O scrisoare pierdută

Azi, 13 noiembrie 2024, se împlinesc 140 de ani de la premiera piesei O scrisoare pierdută de marele nostru dramaturg Ion Luca Caragiale. Prilej cu...

140 de ani de la premiera piesei O scrisoare pierdută
Anunțuri - Evenimente miercuri, 13 noiembrie 2024

75 de ani de folclor: Orchestra de Muzică Populară Radio – concert aniversar

De 75 de ani, cele mai importante voci ale folclorului românesc răsună pe scena Sălii Radio și pe posturile Radio România, alături de...

75 de ani de folclor: Orchestra de Muzică Populară Radio – concert aniversar

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company