Concert de Anul Nou cu Orchestra de Cameră Radio, la Sala Radio
2018 începe la Sala Radio cu Concertul de Anul Nou, susţinut miercuri, 10 ianuarie, ora 19:00, de Orchestra de Cameră Radio, sub bagheta dirijorului Alexandru Ganea, cu participarea sopranei Melinda Samson.
Radio România, 09.01.2018, 14:43
2018 începe la Sala Radio cu Concertul de Anul Nou, susţinut miercuri, 10 ianuarie, ora 19:00, de Orchestra de Cameră Radio, sub bagheta dirijorului Alexandru Ganea, cu participarea sopranei Melinda Samson.
Pe afişul concertului se va afla un mix de lucrări baroce vocal-simfonice de Corelli, Händel, Rameau, Bach şi Purcell. Prima lucrare din program va fi Concerto grosso op. 6 nr. 10 în do major, de A. Corelli, şi îi va avea ca solişti pe Marian Alexandru – vioara I, Gabriel Danila – vioara a II-a şi Radu Sinaci – violoncel. Vor urma două arii de operă celebre: Quanto è felice quellaugelletto, din opera Tolomeo, de G. F. Händel şi aria Papillon inconstant, din opera Les Indes Galantes, de J. Ph. Rameau.
O altă lucrare de Händel, Messiah HWV 56 – Simfonia, se va regăsi de asemenea în program, urmată de Aria Ei, wie schmeckt der Coffee süße din Cantata Cafelei, de J. S. Bach, având-o ca solistă la flaut pe Constanţa Cazacu. Vor urma două lucrări de H. Purcell: uvertura la opera Dido and Aeneas şi aria When I am laid in earth, din aceeaşi operă. Programul se va încheia cu Muzica apelor – Suita nr. 1 în fa major, de Händel.
Dirijorul Alexandru Ganea, în prezent dirijor permanent invitat al Filarmonicii din Piteşti, s-a aflat la pupitrul dirijoral al celor mai cunoscute orchestre din România şi Republica Moldova şi a colaborat cu nume sonore ale scenei muzicale naţionale.
Câştigătoare a Concursului Internaţional de Canto Hariclea Darclé în 1999 şi a altor competiţii internaţionale de profil, soprana Melinda Samson este una dintre vocile apreciate pe scena muzicală naţională, specializată în lied şi canto baroc, cu apariţii în concerte şi gale de operă atât în ţară, cât şi în Germania, Austria, Ungaria, Republica Moldova şi Turcia.
Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet, pe www.radioromaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.
Biletele şi abonamentele pentru evenimentele Orchestrelor şi Corurilor Radio se pot achiziţiona on-line prin reţeaua www.bilete.ro. Acestea se pot achiziţiona şi la casa de bilete a Sălii Radio şi sunt disponibile, de asemenea, în oficiile Poştei Române semnalizate Bilete.ro şi în magazinele Germanos şi Inmedio, semnalizate Bilete.ro.
Alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio, pe www.orchestreradio.ro.