Vioara lui Enescu a încheiat prima călătorie muzicală a toamnei
Vioara Guarneri del Gesu, supranumită Catedrala, cea pe care a cântat George Enescu răsunat în seara de 19 septembrie la Slatina, în ultimul recital al ediţiei din 2017 a turneului naţional Vioara lui George Enescu.
Radio România, 20.09.2017, 14:23
Vioara Guarneri del Gesu, supranumită Catedrala, cea pe care a cântat George Enescu (instrument pus la dispoziţie şi aflându-se în patrimoniul Muzeului Naţional George Enescu), a răsunat în seara de 19 septembrie la Slatina, în ultimul recital al ediţiei din 2017 a turneului naţional Vioara lui George Enescu, organizat de Radio România. Turneul a început pe 12 septembrie şi a poposit la Alba Iulia, Deva, Pucioasa, Tulcea şi Slatina. Programul recitalurilor a fost unul atractiv, cu piese de mare popularitate şi sensibilitate, menite a-i atrage spre acest gen muzical şi pe cei nefamiliarizaţi cu el.
Numeroşii spectatori prezenţi la recitaluri au fost cuceriţi de sunetul extraordinar al viorii, impresionaţi fiind, în aceeaşi măsură, de interpretarea celor doi mari solişti, protagonişti ai turneului: violonistul Gabriel Croitoru şi pianistul Horia Mihail.
Ne-am bucurat mult că au trecut şi pe la noi. Iubim aceşti artişti”. Vioara sună atât de cald dar pregnant. E o minune”. Un regal în oraşul nostru. A fost minunat să ascultăm recitalul cu fotografia lui Enescu pe fundal. A fost un arc peste timp şi o legătură profundă în muzică” , au spus spectatorii.
Gabriel Croitoru a declarat la final de turneu: Cu siguranţă există un segment de public care nu prea are acces la sălile de concerte. Fie că oraşul nu are viaţă muzicală sau viaţă culturală foarte bogată, fie că e prea departe o eventuală filarmonică sau din diverse alte motive. În orce caz, faptul că aducem muzica de bună calitate, prin intermediul Radio România, la sursă, cred că este de mult folos. La un moment dat, ne-a spus un preot , într-un sat: Domnilor, dumneavoastră sunteţi ca Arhanghelii Mihail şi Gavriil” . Mi-a plăcut foarte mult ideea aceasta (…). De multe ori, turneul este un mijloc de a arăta publicului din România că există şi acest gen de muzică şi mai mult decât atât, cred că reuşim, măcar în parte, să-l atragem către sălile de concerte”.
Este un sentiment de bucurie imensă, fiindcă înseamnă că, ceea ce încercăm să facem, să transmitem emoţie, cu ajutorul instrumentelor, cu ajutorul muzicii, se îndeplineşte. Şi atâta vreme cât o facem cu multă sinceritate şi publicul percepe acest lucru, nu putem avea decât succes”, a spus Horia Mihail.
Peste foarte puţin timp, Vioara Guarneri şi Gabriel Croitoru vor porni din nou la drum pentru o luptă din care întotdeauna muzica iese câştigătoare. Celebrul Duel al Viorilor, turneul în care va putea fi ascultată în competiţie cu vioara Stradivarius a lui Liviu Prunaru, începe pe 27 septembrie. Va fi o ediţie foarte specială, căci protagoniştii vor avea şi invitaţi speciali.
Detalii despre turneul Vioara lui George Enescu, pe www.vioaraluienescu.ro.
Un proiect Radio România.
Coproducători: Radio România Cultural, Radio România Regional şi TVR 3. Parteneri: Accendo, Senia Music, Muzeul Naţional George Enescu. Sponsor: Vimetco-Alro Slatina.
Parteneri media: Antena Satelor, Radio România Muzical, Radio România Actualităţi, Observator Cultural, România TV, Caţavencii, Zile şi Nopţi, Agenţia de carte, Actualitatea Muzicală, Ziarul Metropolis, Media Trust.
Parteneri culturali: Municipiul Alba Iulia, Asociaţia Culturală DevArt, Colegiul Naţional Decebal Deva, Primăria Pucioasa, Teatrul Jean Bart din Tulcea, Primăria şi Consiliul Judeţean Tulcea, Centrul Cultural Eugen Ionescu din Slatina, Asociaţia Culturală Center Inter Art, Primăria Slatina.